NeataIASI.ro – cafeaua ta de dimineata! | Iasi

Complexul Ciric se deschide oficial de 1 mai

Deschiderea oficială a sezonului estival de la Ciric va avea loc pe 1 mai.
Viceprimarul Mihai Chirica a făcut acest anunţ, chiar dacă majoritatea obiectivelor funcţionează şi în această perioadă. Telescaunul, bărcile, hidrobicicletele şi zonele de căţărare sunt deschise şi acum publicului. Din cauza vremii încă răcoroase, complexul este mai mult gol în această perioadă. Nici piscinele nu vor fi deschise de 1 mai, cel mai probabil. Conform şefilor de la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, piscinele de la Ciric, dar şi cele de la ştrandul municipal s-ar putea deschide în jurul datei de 1 iunie.
„Noi am spus că la 1 mai deschidem. Imediat după Paşti intrăm cu toate forţele la staţiunea de agrement Ciric, să putem face deschiderea sezonului estival pe 1 mai. Dacă vremea este caldă, deschidem şi piscinele, dacă nu, nu“, a declarat Mihai Chirica. Primăria deja se pregăteşte de un nou sezon la complexul de agrement modernizat cu fonduri europene. Şase loturi de teren de câte 10 mp până la 20 mp vor fi scoase la licitaţie pentru agenţii economici interesaţi să-şi desfăşoare activitatea la Ciric. Dintre acestea, două terenuri sunt în suprafaţă de câte 20 mp şi vor avea un preţ de pornire în cadrul licitaţiei de 1.140 de lei fiecare, iar alte două au câte 15 mp şi au un preţ de pornire de 855 de lei. Primăria mai cere 570 de lei pentru fiecare din cele două loturi de câte 10 mp. Licitaţia va avea loc pe 29 aprilie, la sediul Primăriei. În cadrul aceleiaşi licitaţii, Primăriei va încerca să închirieze alte zece loturi de teren de la ştrandul municipal. Acestea au suprafeţe cuprinse între 10 şi 45 mp, iar preţurile pornesc de la 100 de lei/mp. Oficialii Primăriei au anunţat că vor desfiinţa două magazii dărăpanate de la Ciric. „Sunt două magazii de lemn undeva pe malul drept al Ciricului şi am spus că acele două magazii de lemn nu se vor mai deschide decât dacă vor avea un aspect legat de un complex de agrement. În caz contrar, vor fi ridicate“, a precizat viceprimarul Mihai Chirica.

Sursa: ziaruldeiasi.ro