NeataIASI.ro – cafeaua ta de dimineata! | Iasi

Conferinta Fundatiilor Comunitare din România @Iasi

Săptămâna trecută, între 13 și 14 iunie, Fundația Comunitară Iași a găzduit cea de-a treia ediția a Conferinței Fundațiilor Comunitare din România. Acest eveniment este un bun prilej de a aduce împreună toate cele 12 fundații comunitare din țară într-un spațiu de schimb de experiență, dar și dialog cu reprezentanți ai sponsorilor, finanțatorilor și susținătorilor programului de fundații comunitare.

Participanții au avut ocazia să participe atât la sesiuni comune, cât și la ateliere axate pe trei teme principale: leadership, implicare și impact. S-au oferit informații și au fost dezbătute teme precum:

  • Implicarea comunității și a donatorilor în susținerea fundației comunitare;
  • Stimularea antreprenoriatului cu scop social și de mediu și practici de dezvoltare bazate pe microfi nanțare;
  • Construirea și dezvoltarea cercurilor de donatori în cadrul fundațiilor comunitare;
  • Rolul fundaților comunitare în stimularea și susținerea microcomunităților organizate în jurul unui domeniu de interes comun;
  • Cum susțin fundațiile comunitare voluntariatul local și cum voluntarii susțin fundațiile comunitare;
  • Cunoașterea comunității – cum evaluăm nevoile și capacitățile comunității și cum răspundem la nevoile identificate?
  • Evaluarea impactului fundațiilor comunitare: teoria de schimbare, harta rezultatelor, gândirea evaluativă.

De asemenea, în ziua de joi, 12 iunie, reprezentanții fundațiilor comunitare din țară au făcut o vizită de studiu la Fundația Comunitară Iași. Cu această ocazie, aceștia au aflat mai multe informații despre activitatea noastră, i-au cunoscut pe câțiva dintre partenerii, donatorii și beneficiarii fondurilor noastre și, nu în ultimul rând, au vizitat câteva obiective importante ale Iașului.

Fundația Comunitară Iași: premiu pentru creativitate și excelență în comunicare

fundatia comunitara iasi

În cadrul conferinței, Fundația Comunitară Iași a primit premiul pentru creativitate și excelență în comunicarea fundației, partenerilor și susținătorilor și a schimbării pe care o aduce în Iași.

Sursa: fundatiacomunitaraiasi.ro