NeataIASI.ro – cafeaua ta de dimineata! | Iasi

Luna Padurilor

Luna padurii (15 martie – 15 aprilie) este unul din cele mai importante evenimente silvice si ecologice. Este o luna in care este subliniata importanta padurilor, a rolului esential pe care il au in mentinerea echilibrului ecologic.

Aceasta sarbatoare isi are inceputurile inca din 1872, cand a debutat organizarea sarbatorii sadirii arborilor in Statele Unite, ca urmare a despaduririlor tot mai accenuate. In Romania, prima data a fost organizata in 1902 de catre Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor si Instructiei Publice, sub denumirea „Sarbatoarea sadirii arborelui”.

Prin Declaratia de la Paris, in cadrul celui de-al X-lea Congres Forestier Mondial din 1991, s-a conturat conceptul de dezvoltare durabila a padurilor, deosebit de important in a combate efectele negative ale impactului oamenilor asupra padurilor. Acest concept urmareste gasirea unor metode durabile de gestionare a padurilor si evitarea interdictiilor radicale care nu ar face decat sa accentueze presiunea oamenilor asupra padurilor. Gestionarea durabila inseamna taierea planificata a arborilor, in functie de starea padurii, de functiile sale si de capacitatea de refacere.

In Romania, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice padurilor si prezinta o mare diversitate faunistica si floristica, favorizata de pozitia geografica, de varietatea reliefului, de conditiile hidrologice, climatice si evolutia solului. Padurea reprezinta baza economica a productiei de lemn si alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt si functiile speciale de protectie a mediului prin protectia solului impotriva eroziunii, a alunecarilor de teren si desertificarii; prin imbunatatirea bilantului hidric si asigurarea puritatii apelor; prin ameliorarea factorilor climatici daunatori.

Fondul forestier cuprinde o serie de arii protejate forestiere, reprezentative din punct de vedere al biodiversitatii, cu numeroase tipuri de habitate de padure, de silvostepa si stepa, habitate protejate la nivel european care adapostesc specii lemnoase de o valoare ecologica exceptionala. Foarte multe dintre ariile protejate fac parte din reteaua ecologica europeana Natura2000, a carui scop principal este de a opri declinul diversitatii biologice prin conservarea pe termen lung a celor mai valororase si periclitate specii de habitate de interes european.

 

Sursa: ecomagazin.ro