NeataIASI.ro – cafeaua ta de dimineata! | Iasi

Revista E-team Psychology

S-a lansat al doilea număr al Revistei E-team Psychology

Asociația E-team Psychology a lansat pe 9 aprilie al doilea număr al Revistei E-team Psychology, o publicație dedicată studenților și absolvenților Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, dar și tuturor celor pasionați de acest domeniu.

În acest număr al revistei puteți citi cercetări din domeniul Psihologiei, interviuri cu psihologi practicieni, dar și cu unii voluntari ai Asociației E-team Psychology, descrierea unor personalități ieșene din domeniul Psihologiei, fenomene de psihologie aplicată, dar și recomandări pentru dezvoltarea personală și profesională a studenților.

Pentru cei interesați, revista se poate citi on-line pe link-ul: http://revistaeteampsychology.wordpress.com.

 

__

Asociația E-team Psychology s-a înființat ca și grup de cercetare individual în anul 2005, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza, Iași), obținând statut legal în anul 2011. Pe parcursul celor 9 ani, studenții au avut ocazia să se implice în numeroase proiecte științifice ce vizează: construirea și validarea de probe psihologice, organizarea de evenimente științifice, participarea la parteneriate cu organizații din sfera serviciilor sociale și economice, acțiuni care au drept scop promovarea, apărarea și sprijinirea intereselor profesionale și sociale ale studentilor de la Facultatea de Psihologie. Din decembrie 2011, E-team este membru al USR – Uniunea Studenților din România.