NeataIASI.ro – cafeaua ta de dimineata! | Iasi

Universitatea de Arte George Enescu din Iasi

Oras: Iasi
Adresa: Str. Horia, Nr. 7-9, Iasi
Telefon: 0232-21.25.51
Fax: 0232-21.25.51
Web: arteiasi.ro

„Universitatea de Arte «George Enescu» Iasi functioneaza ca institutie de stat in baza Constitutiei Romaniei, a Legilor invatamantului, a Statutului personalului didactic si a Declaratiei Drepturilor Omului.
Universitatea este o institutie de invatamant superior, care are menirea:
– de a forma personalitatea viitorilor artisti si de a contribui la dezvoltarea culturii romanesti si universale;
– de a forma specialisti pentru domenii artistice (muzica, arte vizuale, teatru) pentru invatamantul de profil “

Charta Universitatii de Arte „George Enescu” Iasi
Impunerea in trei domenii diferite ale artei determina o configuratie aparte a Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi in invatamantul superior de arta romanesc. Ea vine in intampinarea cerintelor de calitate si diversitate a ofertei educationale, determinata ca parametri atat pe plan national, cit si regional, cu racordare permanenta la realitatile internationale in domeniu.

Structura curriculara este in permanenta rezonanta cu evolutia competentelor cerute absolventilor, in contact cu realitatile parametrilor de incadrare in profesiunile de creatie, si educatie artistica de pe piata muncii. in acest scop, se urmaresc cu atentie prioritatile strategice in cercetarea stiintifica si cea artistica, precum si in cea educationala, care determina alcatuirea si formarea, printr-o perfectionare continua, a unui corp profesoral instruit si adaptat la realitatile cotidiene.

Formarea profesionistului in domeniul de performanta al artei implica un palier variat al curriculei universitare, dar si al actiunii de definire a profilului complex al viitorului creator, ceea ce presupune o diversificare a activitatilor de implicare a acestuia in perimetrul specializarilor alese.
Universitatea de Arte „George Enescu” are ca obiectiv principal organizarea si formarea educatiei in domeniul prioritar national Arte, ce include domenii de licenta: Muzica (avand specializarile: Interpretare muzicala, Pedagogie muzicala, Compozitie, Muzicologie, Dirijat, Muzica religioasa), Artele plastice si decorative (cu specializarile: Pictura, Sculptura, Grafica, Arte textile, Arta murala, Pedagogia artei – profesor de desen, Conservare – Restaurare, Design) si Teatru (cu specializarile: Actorie, Arta actorului minuitor de papusi si marionete, Teatrologie).

In aceeasi masura insa se constituie intr-un emitator al culturii, militand pentru protejarea, pastrarea si promovarea creatiei artistice romanesti, cultivarea si dezvoltarea gustului pentru frumos si pentru o creatie autentica.

Resursa umana a universitatii

Universitatea are ca principiu strategic major selectionarea calitativa permanenta a angajatilor sai, perfectionarea lor continua fiind unul dintre principiile de baza ale pastrarii profesionalismului si competentei in oferta catre beneficiarii externi.

Studentii sunt selectionati prin examenul de admitere organizat de Universitate cu o metodologie atent dirijata catre definirea corecta a abilitatilor necesare in traseele educationale alese.

ISTORIC

Invatamantul iesean de arta isi semnaleaza aparitia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, atunci cand autoritatile au simtit nevoia imperioasa a initierii unui asemenea proces. Initiativa a apartinut lui Mihail Kogalniceanu, ministrul Cultelor si Instructiunilor Publice din Moldova. intr-un raport adresat autoritatilor din acea vreme, el definea rolul artelor in formatia si educatia unei natiuni: „artele nu pot progresa decat cand sunt deopotriva protejate si incurajate de governaminte”.
La 1 octombrie 1860 , primul Domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, semna decretul de infiintare a primei scoli de invatamant superior din tarile Romane – Scoala de Muzica si Declamatiune de la Iasi. 26 de zile mai tarziu, iau fiinta Scoala de sculptura si pictura si Muzeul National de Pictura.

Pe 6 octombrie 1864 , tot Cuza aproba Regulamentul pentru Conservatorul de Muzica si Declamatiune , ce se compunea din doua scoli, una la Iasi si alta la Bucuresti. Pe 23 octombrie al aceluiasi an, se aproba Regulamentul pentru Scoalele nationale de Arte Frumoase, sectiile: pictura, sculptura, gravura, arhitectura si arta gradinilor, revizuit ulterior in 1869 si 1883 .

Primele Regulamente au fost imbunatatite constant, aria de studii diversificandu-se consistent in decursul anilor. in acest sens, anul 1907 marcheaza o data importanta, in acest an infiintandu-se si sectia de teoria muzicii, alaturi de cele de canto, instrumente si arta dramatica. Concertele de muzica de camera, spectacolele de teatru, ca si microstagiunile orchestrei simfonice, numarul lor, dar mai ales calitatea lor, probata de repertoriul aprobat, demonstreaza ca si Conservatorul din Iasi ajunsese la maturitate.

Intre 1917-1918 , George Enescu, personalitate de prim rang in lumea muzicala nationala si internationala, reuneste sub bagheta sa, in cadrul unei orchestre simfonice de o exceptionala valoare, muzicienii recunoscuti ai Iasului, in mare parte profesionisti ai Conservatorului de Muzica si Declamatiune, a carui conducere onorifica o accepta.

In anul 1931 , Conservatorul si Scoala de Arte Frumoase sunt ridicate la rangul de Academie printr-un decret al lui Nicolae Iorga. in acelasi an, George Enescu accepta propunerea ca Academia de Muzica si Arta dramatica din Iasi sa-i poarte numele si este numit, la initiativa corpului profesoral, rector de onoare pe viata.

In 1948 , reforma invatamantului uneste institutiile de invatamant artistic sub o singura cupola, a Institutului de Arta, care, la Iasi, cuprindea facultatile de Muzica, Teatru si Arte Plastice.
Perioada 1950-1960 a marcat negativ dezvoltarea fireasca a invatamantului artistic iesean, prin reorganizari institutionale gresit directionate, despartind domeniile artelor, evolutiile lor ulterioare fiind diferite.

Conservatorul de Muzica, ce se reinfiinteaza in anul 1960 , devine insa, incetul cu incetul, un pol important in viata artistica. in 1977 , se includ Artele Plastice in structura Conservatorului, iar intre anii 1990 -1991 , Teatrul. Anul 1992 reuneste cele trei domenii ale artei sub titulatura de Academia de Arte „George Enescu”.

Transformarile produse dupa 1989 in Romania au determinat o regandire si restructurare a invatamantului artistic, centrul cultural iesean incepand sa-si redobandeasca prestigiul.

In 1997 , institutia, printr-o hotarare a Guvernului Romaniei, primeste numele de Universitatea de Arte „George Enescu” si cuprinde: Facultatea de Compozitie, Muzicologie, Pedagogie muzicala si Teatru, Facultatea de Interpretare muzicala si Facultatea de Arte plastice, Decorative si Design.