Deşi Microsoft nu a prezentat date referitor la vânzările Windows Phone din trimestrul al patrulea al anului trecut, cifrele din ultimele trei luni ale lui 2011 şi declaraţiile şefului Microsoft, Steve Ballmer oferă indicii importante.

Astfel, Ballmer a declarat la începutul lunii ianuarie că Windows Phone se vinde de patru ori mai bine decât acum 12 luni.

Ulterior, la CES 2013, Ballmer a afirmat, în timpul unei apariţii surpriză la prezentarea susţinută de Qualcomm, că Windows Phone vinde de cinci ori mai multe unităţi decât în perioada similară a anului trecut.

Compania de cercetare Gartner estimează că în trimestrul al patrulea din 2011 s-au vândut 2,759 milioane de smartphone-uri Windows, în timp ce Canalys plasează cifra la 2,5 milioane unităţi.

Potrivit calculelor Forbes efectuate pe baza acestor date, numărul telefoanelor Windows Phone vândute în ultimele trei luni din 2012 ar putea fi între 9,5 milioane şi 13,25 milioane de unităţi, probabil mai aproape de cifra mai mică.

Totuşi, telefoanele cu sistem Microsoft au fost disponibile practic pe piaţă numai în a doua jumătate a trimestrului trecut, astfel că primele trei luni ale acestui an ar trebui să aducă noi creşteri puternice.

Dacă va ajunge la 13 milioane de telefoane vândute într-un trimestru, Microsoft se va putea lăuda cu depăşirea pragului de 1 milion de smartphone-uri Windows Phone pe săptămână, la scurt timp după ce a anunţat că magazinul de aplicaţii al sistemului de operare pentru smartphone-uri a trecut de 150.000 de titluri, concluzionează sursa citată.