BCR, Hidroelectrica, TVR sau Compania Naţională a Huilei sunt principalele companii care au anunțat disponibilizări de personal în 2013. Pe plan internațional, începutul de an a adus anunțuri de concedieri în organizații precum Cirque du Soleil, banca elvețiană UBS sau Panasonic.
Anunțul prin care oficialii BCR spuneau că instituția va disponibiliza 1.600 de salariaţi şi va închide peste 60 de sucursale în următoarele 12-18 luni, a fost făcut încă de la sfârșitul anului trecut.
Astfel, vor fi închise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numărul salariaţilor va scădea de la 9.100 la 7.500.Motivul deciziei este acela al adaptării băncii la noile “realități economice”.
De asemenea, Hidroelectrica, companie deţinută de Ministerul Economiei, aflată în insolvență din iunie anul trecut, a anunțat o serie de disponibilizări.În urma acestora, 154 de salariați își vor pierde locurile de muncă în perioada imediat următoare, iar până pe 30 iunie vor fi disponibilizate încă 500 de persoane.
Măsura vine în contextul unui plan de reducere a cheltuielilor cu 10 milioane de euro pe an.
Compania Naţională a Huilei este o altă instituție de stat care a anunțat reduceri de personal, astfel că peste 500 de mineri din Valea Jiului vor rămâne şomeri, în această iarnă. Aceasta, după ce reprezentanții CNH au decis să continue procesul de restructurare, fapt care presupune noi concedieri colective chiar din luna ianuarie.Angajaţii hunedoreni care urmează să fie disponibilizaţi lucrează la exploatările minierie din Valea Jiului. Pe lângă disponibilizări, în acest an continuă şi închiderea minelor Petrila, Uricani şi Paroşeni, care îşi vor înceta definitiv activitatea peste 5 ani.
După un lung proces de restructurare, TVR urmează să treacă efectiv la concedieri. În urma acestora, aproximativ 1.000 de angajați își vor pierde locul de muncă.
Concedieri pe plan internațional
Pe plan internațional, banca elvețiană UBS, Panasonic sau Cirque du Soleil sunt doar câteva dintre companiile care au anunțat concedieri în 2013.
Astfel, UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat că în trimestrul al treilea a înregistrat pierderi semnificative, astfel că are de gând să desființeze peste 9.000 de locuri de muncă până în 2015, în cadrul procesului de restructurare a diviziei sale de trading.UBS a fost una din băncile cele mai grav lovite de criza fianciară globală care i-a provocat pierderi de peste 50 de miliarde de dolari şi a obligat-o să ceară sprijinul guvernului elveţian. UBS a informat că până în 2015 vrea să-şi reducă efectivele până la 54.000 de angajaţi, de la 63.500, şi să renunţe la anumite activităţi riscante, în special cele de fixed income. Măsurile ar urma să-i aducă economii de 5,4 miliarde de franci în următorii trei ani.
Și Panasonic vrea să concedieze încă 8.000 de angajaţi în cea de-a doua jumătate a anului, după cele aproape 9.000 de disponibilizări din această vară, în încercarea de a reduce pierderile cauzate de scăderea cererii şi aprecierea yenului japonez. Compania a concediat 8.871 de angajaţi în perioada aprilie-septembrie, primul semestru al anului fiscal 2012-2013, iar acestora li se vor adăuga alţi 8.000 de salariaţi până la sfârşitul lunii martie. Cheltuielile necesare pentru noile disponibilizări au fost deja incluse în buget, Panasonic estimând o pierdere de 765 miliade yeni (9,6 miliarde dolari) pentru anul fiscal în curs.
Tot anul acesta, compania canadiană Cirque du Soleil, puternic afectată de criza economică mondială, va concedia până la 400 de angajaţi.Cele mai multe dintre posturi vor fi desființate de la sediul său din Montréal . Motivele? Ecoluția negativă a ratei de schimb a dolarului canadian, criza economică mondială şi creşterea costurilor de producţie pentru spectacole.