Din ciclul „vorbe de duh explicate”, astăzi mă voi ocupa de un proverb cu care învăţătorii s-au chinuit ani de zile să ne determine să citim: „Ai carte, ai parte”. Astăzi, interpretarea acestei vorbe merge pe ideea că un om cultivat este capabil să obţină multe avantaje în viaţă. Problema este, însă, că treburile nu prea funcţionează aşa. În timp ce unii pierd ani de zile prin facultăţi, multă lume urcă scara socială… cu liftul. Sau cu shoplift-ul. Să fie oare vreo problemă cu proverbul?
Aparent, interpretarea contemporană este, într-adevăr, eronată. Această vorbă este mai veche decât învăţământul gratuit şi obligatoriu. Este veche de când descălecatele, cel mai probabil. În timpurile acelea tulburi, „cartea” nu era una şi aceeaşi cu romanul, manualul sau lucrarea ştiinţifică. „Dat-am această carte” era formula prezentă în toate documentele emise de cancelariile domneşti sau boiereşti, iar acest termen însemna act. În disputele juridice conta prezentarea uricului, adică a titlului de proprietate, în faţa domnului sau judelui, iar existenţa unui astfel de document era, practic, echivalentă cu câştigarea litigiului şi intrarea de drept în posesia pământului care-i constituia miza. Drept urmare, dacă ai carte de proprietate, ai parte de pământul respectiv.
Se vede treaba că, deşi realitatea aceasta nu s-a schimbat prea mult în ultimele secole, sensul proverbului s-a deturnat, ajungând să se refere la ceva mai spiritual decât o bucată de pergament cu pecete domnească.