Căluşul este un ritual de trecere (de la primăvară la vară) şi care se practică de Rusalii. Dansul călușarilor este o practică semnificativă, complexă şi polisemică (cu mai multe sensuri). Căluşul îşi exercită puterea prin dans, muzică, costum, texte, acţiuni dramatice, obiecte rituale, reguli şi interdicţii. Toate aceste instrumente rituale se intersectează şi se influenţează reciproc, constituind o practică care este semnificativă numai în totalitatea şi complexitatea ei. Polisemia şi multi-funcţionalitatea oricărei practici culturale motivează vitalitatea şi persistenţa ei în timp. Oamenii practică şi transmit doar acele manifestări care au un sens pentru ei. Căluşul a fost folosit ca unul dintre argumentele importante ale vechimii, unităţii şi continuităţii neamului şi, desigur, ca un reper al identităţii naţionale.
Dimitrie Cantemir scria cu mare admiraţie despre căluşari că au peste 100 de jocuri, adevărate acrobaţii cu sărituri spectaculoase şi bătăi iuţi, însoţite de strigăte şi zicători. Dar jocul căluşarilor nu a fost niciodată privit ca un simplu spectacol în lumea satului. Oamenii îi aşteptau cu nerăbdare în ograda lor să alunge necazurile. Bolnavii sau copiii bolnăvicioşi se întindeau pe pământ într-un cerc sacru, desenat cu steagul în ţărână, iar căluşarii săreau de trei ori peste ei să îi tămăduiască, în timp ce jucau, rosteau descântece şi blesteme să alunge boala. Cercul format de căluşari descrie un spaţiu sacru în care puterea căluşarilor se manifestă activ. Jocului i se atribuie următoarele roluri şi funcţii: vindecare, profilactice, de propiţiere, de invocare a fertilităţii.
Secvenţa „jocului” în curţile gospodarilor (poate dura o zi, două sau mai multe) cuprinde în general: o introducere (primirea căluşului), jocul (dansul) propriu-zis, întrerupt de „comicăriile mutului”. Mutul este un personaj mascat, pe jumătate îmbăcat în haine femeieşti. Are o sabie de lemn şi un falus prins de brâu, pe sub fustă. Interpretează schiţe dramatice, cu tema moarte şi înviere.
Dansul se încheie cu hora Căluşului la care participă mai ales femei şi copii. Căluşarilor li se dau copii în braţe şi sunt plătiţi să sară peste copii în credinţa transferului de forţă vitală, de sănătate, de protecţie (mai ales de boală, de friguri). La final, jocul se plăteşte, iar mutul vinde femeilor pelinul şi usturoinl ”jucat de căluşari”. Pelinul, usturoiul, sarea, lâna, apa de la mijlocul cercului, jucate de căluşari, capătă calităţi profilactice şi pot aduce fertilitate. Săriturile înalte pe care le execută căluşarul sunt interpretate ca simbolizând creşterea înaltă a grâului (act de magie prin analogie). Tema morţii şi învierii ca şi mimarea actului sexual în comicăriile mutului au scopul invocării fecundităţii și fertilităţii. Conţinutul „jocului” variază de la curte la curte în funcţie de condiţii obiective şi subiective.
Ritualul Căluşului a fost proclamat de către UNESCO ”Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii” în 2005. Desigur, prilej de mîndrie naţională la nivel oficial! Acest titlu devine emblematic pentru valoarea culturii tradiţionale româneşti. Iar aşa cum cere UNESCO el trebuie să fie: protejat, păstrat, promovat şi transmis.
Sursa:muzeultaranuluiroman.ro
