Şomeri, angajaţi, elevi, studenţi, bebeluşi din toată lumea! Nu e cu putinţă să nu vi se reproşat vreodată în viaţa voastră că “frecaţi menta”. Dar de ce? De unde vine vorba aceasta de duh a românilor, cum că, atunci când nu faci nimic, tu, de fapt, subtil, întreprinzi această nu foarte nobilă activitate?

Totul a început în Grecia Antică. Oamenilor le plăceau miresmele de plante aromate, aşa că îşi frecau mesele cu frunze de mentă. Obiceiul acesta, mult plăcut grecilor, s-a păstrat prin zonă de-a lungul vremii, chiar şi după ce Imperiul Otoman a cucerit peninsula. Grecii creştini erau foarte preţuiţi de turci, din moment ce religia nu le interzicea să înveţe limbi străine, aşa cum era cazul pentru musulmani, iar traducătorii curţii imperiale otomane proveneau din acest mediu. Aceiaşi intelectuali de sorginte elenă au ajuns, începând cu secolul al XVIII-lea, să fie puşi pe scaunele domneşti din Ţările Române. Este, bineînţeles, vorba despre domnii fanarioţi.

Veniţi cu suitele lor de servitori din Constantinopol, fanarioţii au adus cu ei în spaţiul românesc şi obiceiurile specifice poporului de care aparţineau. Aşa au ajuns mesele domnilor şi boierilor greci să fie parfumate cu frunze de mentă. Sarcina aceasta revenea servitorilor care, nu de puţine ori, se şi certau pe îndeplinirea ei, frecatul mesei cu mentă fiind o treabă mult mai uşoară şi mult mai plăcută decât altele care se iveau prin conace şi palate, precum rânitul în grajduri sau curăţatul argintăriei. Activitatea frecatului mentei a căpătat reputaţia unei munci uşoare şi plăcute, aproape similare inactivităţii.

De aici vine, aşadar, asocierea pe care mentalul colectiv o face între frecatul mentei şi leneveală, care, după secolul de domnii străine în Ţările Române, a devenit proverbială, dar şi unică datorită traseului pe care l-a parcurs din Grecia Clasică până la nord de Dunăre. Aşa că, dacă vă mai reproşează cineva faptul că frecaţi menta, puteţi să-i spuneţi că îndeletnicirea voastră se întâmplă să aibă o tradiţie milenară şi că se practica şi la curţile domnitorilor noştri!