1. Epilarea cu ceara
Este absolut perfecta pentru firele groase si inchise la culoare, deoarece tine mult si te ajuta sa arati bine pentru o perioada mai lunga de timp.

Dezavantaje: este dureroasa si provoaca iritatii. Timp de cateva secunde, durerea este atat de intensa incat iti vine sa ramai cu parul pe fata decat fara el. Cat despre iritatii, daca esti norocoasa, vei avea parte doar de roseata. Daca nu, s-ar putea sa te alegi cu niste bubite care trec abia cand parul a crescut la loc.

2. Epilarea cu creme si geluri
Acestea nu provoaca durere si sunt cat se poate de eficiente. Radacinile firelor de par sunt topite, asa ca acest tip de epilare este perfecta pentru persoanele cu ten sensibil.

Dezavantaje: efectele lor sunt de o durata mai scurta, iar pielea nu va ramane fina decat 1-2 zile, pana cand noile fire vor reusi sa iasa la lumina.

3. Epilarea cu laser
Nu doar ca indeparteaza firele inestetice de par, dar le si reduce densitatea. Epilarea cu laserul inchide fiecare folicul in parte, asa ca intr-o proportie de aproape 90%, firele nu vor mai creste. De regula, ai nevoie de 6-8 saptamani de tratament.

Dezavantaje: Din nefericire, epilarea cu laserul este destul de costisitoare. In plus, e nevoie de vizite constante la salon sau la dermatolog pentru a obtine efectele mult dorite.

4. Electroliza
Este cu adevarat singura metoda permanenta de indepartare a parului facial. Cum functioneaza? Fiecare folicul este astupat de un dispozitiv metalic care transmite curenti electrici inspre radacina. Astfel, distruge firele de par de la baza si le impiedica regenerarea.

Dezavantaje: Asa cum probabil iti imaginai, acest procedeu este dureros si poate sa duca la hiperpigmentarea pielii. Riscurile de a suferi leziuni sunt de asemenea mari.