Liga Studenților Economiști Iași, în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează în perioada 09 – 22 iulie 2018, proiectul Universitatea de Vară pentru Elevi „EconomIS”.
Acest proiect urmărește să familiarizeze tinerii din clasele a X-a și a XI-a cu învățământul universitar, în vederea informării și orientării cu privire la specializarea pe care o vor urma după absolvirea studiilor liceale.
Pe o perioadă de 14 zile, elevii de clasa a X-a și a XI-a vor simula viața de student participând la cursuri și seminarii, activități de socializare, dezbateri pe probleme de educație, workshop-uri și training-uri. Iar, pentru o imagine cât mai clară despre ceea ce înseamnă viața de student la UAIC, participanții vor fi cazați în caminele studențești, vor lua masa la cantina universității, iar la finalul programului academic vor fi evaluați printr-o sesiune de examene.
„Prin acest proiect căutăm să punem în fața viitorilor studenți o imagine cât mai clară a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Cursurile și seminariile din program vor fi ținute de peste 20 de profesori ai facultății, iar pentru restul activităților avem o echipă de voluntari cu experiență. Eu sunt fost participant al unui program de tip Universități de Vară pentru Elevi și m-a ajutat foarte mult în decizia asupra facultății la care am aplicat. De aceea recomand tuturor elevilor să nu rateze un asemenea proiect.” – Nicolae Hilohi, președinte Liga Studenților Economiști și coordonator principal al proiectului.
Elevii se pot înscrie în perioada 24 aprilie – 17 mai 2018 completând formularul de înscriere de pe website-ul proiectului, www.economis.lse.ro.
Universitățile de Vară pentru Elevi, inițiativă a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizate sub sloganul „Noi învățăm în România”, reprezintă cel mai amplu program național de promovare a unei alegeri informate și corecte a studiilor universitare de către elevii din România.
Informații despre proiect pe www.economis.lse.ro