Conferința „Obiectiv Europa 2034

Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM), în parteneriat cu Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) și Banca Comercială Română (BCR), organizează marți, 25 noiembrie 2025, la Iași, conferința „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil”. Evenimentul reunește lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor publice centrale și locale, specialiști în finanțare și decidenți europeni, într-un dialog dedicat rolului IMM-urilor în viitorul economic al României și în noul cadru bugetar european 2028-2034. Conferința se va desfășura în Complexul Palas Iași, marcând un pas important în alinierea mediului privat la direcțiile europene privind competitivitatea, inovarea și tranziția către o economie sustenabilă.

Primul panel, „IMM-urile între fiscalitate și viitor verde și digital: cum finanțăm competitivitatea fără a crește povara?”, pune în centrul discuției relația dintre politicile fiscale, investițiile private și capacitatea firmelor mici și mijlocii de a rămâne competitive în contextul economic actual. Ministrul Finanțelor va discuta cu reprezentanți ai mediului bancar și ai investitorilor privați despre nevoia de predictibilitate fiscală, eficiență administrativă și soluții de finanțare pentru investiții productive, fără presiune suplimentară asupra bugetului de stat.

În cadrul celui de-al doilea panel„Bugetul Uniunii Europene 2028-2034: cum rămân coeziunea și IMM-urile în centrul viitorului european?”-, vor interveni atât reprezentanți ai Guvernului României cât și actori europeni de prim plan, inclusiv Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE 2028–2034. Discuțiile vor viza impactul noilor priorități ale Uniunii – securitate, tranziție verde, digitalizare, competitivitate industrială – asupra accesului IMM-urilor la fonduri europene și asupra rolului României în negocierile viitorului cadru financiar. Tot în acest panel, vor fi prezente perspectivele sistemului bancar privind mobilizarea capitalului privat în investițiile strategice ale economiei, inclusiv prin instrumente financiare complementare fondurilor nerambursabile.

Evenimentul include și un atelier practic dedicat antreprenorilor, organizat în parteneriat cu BCR, Patronatul Antreprenorilor din Contabilitate și Taxe (PACT), axat pe: „traducerea” în limbaj aplicat a măsurilor fiscale recente; pregătirea financiară necesară pentru accesarea instrumentelor de creditare; înțelegerea oportunităților de investiții în cercetare, digitalizare și infrastructură energetică. Scopul sesiunii este de a transforma discuțiile strategice ale conferinței în soluții operaționale, ușor de implementat la nivel de firmă, și de a oferi antreprenorilor instrumente directe pentru planificarea anului fiscal și investițional 2026.

Prin această conferință, FICSIMM și OFA consolidează rolul structurilor asociative ale mediului de afaceri în formularea de politici publice, promovarea dialogului instituțional și crearea de punți între decidenți și antreprenori. Participanții sunt invitați să contribuie la o viziune comună privind competitivitatea României în context european, într-un moment în care țara își definește poziția în negocierile privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene. Evenimentul reprezintă un pas concret în transformarea Moldovei într-o platformă regională de dialog economic, conectând capitalul autohton, investițiile private și prioritățile europene într-un cadru unic de colaborare. 

Link înscriere la eveniment: https://forms.gle/gm7HpXKj3FN9fgNu8