Cea mai ușoara cale spre o viață sănătoasa o reprezintă un sistem imunitar activ, care lucrează la eficiență maximă.
Omul modern duce o viață haotică, derulată într-un ritm alert și într-un mediu impropriu; prins în stresul zilnic, în probleme ce trebuie soluționate repede, acesta neglijează constant alimentația, fie sărind peste orele de masa, fie alegând produse de tip fast-food, sucuri carbogazoase și medicamente, de cele mai multe ori scumpe și ineficiente, la cel mai mic simptom de boala.
Este important nu doar cât trăim, ci și cum trăim! Fiindcă o longevitate marcată de boli și neputințe nu este lucrul cel mai dezirabil pentru un om ajuns la vârsta a treia.
Pentru a putea trece cu bine peste perioadele solicitante sau peste anotimpul friguros, organismul uman are nevoie de ajutor prin întărirea sistemul natural de apărare.
Alimentația are un rol deosebit de important în menținerea sănătății, mai ales acum, în aceasta perioadă. Chiar dacă în aceasta perioada simțim nevoia să ne hrănim cu alimente mai grase, fructele și legumele care ajută la funcționarea normală a organismului nu trebuie să lipsească din regimul nostru alimentar, deoarece sunt de un real folos în lupta cu infecțiile respiratorii.
Usturoiul, cunoscut și apreciat încă din antichitate, pentru calitățile sale antiinflamatoare, analgezice și antibacteriene, crește imunitatea, fiind folosit cu succes la tratarea multor afecțiuni ca diabetul sau cancerul de colon, dar și a unor neplăceri, precum diareea. Consumat proaspăt, măcar o dată pe săptămâna, sub forma de mujdei sau în mâncare gătita, usturoiul da mâncărurilor o savoare deosebita și scade colesterolul.
Grepfrutul, extrem de bogat în vitamine și minerale, întărește sistemul imunitar și ajută persoanele care suferă de afecțiuni ale ficatului și splinei. Deosebit de bogat în vitamina C, fosfor și potasiu, grepfrutul tratează răcelile și ajuta la scăderea febrei. Poate fi consumat ca atare, sub forma de suc, simplu ori în combinație cu zeama de portocale și lămâi, sau preparat cu miere de albine.
Varza murata, cea preparata în casă, fără conservanți, ar trebui consumata zilnic, atât de persoanele sănătoase, cât și de cele suferinde, deoarece este un adevarat depozit de minerale și vitamine. Conține vitamina C, acid folic, toate vitaminele din grupul B, inclusiv vitamina B12, vitamina U, o substanță anti ulceroasa care protejează mucoasa tractului gastro-intestinal de formarea ulcerului și contribuie la tratarea ulcerațiilor.
Pe timp de iarnă, când pielea nu mai este stimulată de soare ca sa producă vitamina D, morcovul este de un real folos deoarece conține betacaroten, vitaminele A, B1, C, săruri minerale, dar și calciu, magneziu, fier, potasiu, sodiu, fosfor. Nutriționiștii recomandă consumul de morcovi, mai ales în stare crudă, în salate. Salata de varza crudă, de exemplu, este excelentă cu niște morcov ras prin răzătoarea mica și pus pe deasupra.
Vitamina C din surse naturale este de ajutor în lupta cu infecțiile respiratorii, iar vitaminele A și D ajută la funcționarea normală a sistemului imunitar. Iată de ce acum este mai necesar ca oricând ca din meniul nostru zilnic să nu lipsească fructele și legumele. Tot în această perioadă deosebit de rece, care predispune organismul la infecții respiratorii, se mai pot consuma fructe de pădure, ca atare sau sub forma de siropuri, dar și mărar, pătrunjel, leuștean, cimbru, busuioc.
Sursa: sfatulmedicului.ro
Sursa foto: knowcancer.com