În primăvara anului 1945, Harald Quandt, un ofiţer în vârstă de 23 de ani în aviaţia armatei germane, era deţinut ca prizonier de război de forţele aliate în portul libian Benghazi când a primit o scrisoare de adio de la mama sa, Magda Goebbels, soţia ministrului de propagandă al lui Hitler, Joseph Goebbels.

Notiţa, scrisă de mână, confirma veştile devastatoare pe care le auzise cu câteva săptămâni înainte: mama sa şi soţul ei s-au sinucis pe 1 mai după ce şi-au otrăvit cu cianură cei şase copii în adăpostul subteran din Berlin al lui Hitler, scrie Bloomberg.

“Dragul meu fiu! Suntem deja de şase zile în Fuehrerbunker, tati, cei şase frăţiori ai tăi şi eu, pentru a aduce vieţilor noastre naţional-socialiste cel mai onorabil sfârşit posibil. Harlad, dragul meu fiu, vreau să-şi împărtăşesc ceea ce am învăţat de la viaţă: Fii loial! Fii loial ţie însuţi, loial oamenilor şi loial ţării tale!”, l-a îndemnat doamna Goebbels.

Quandt a fost eliberat în 1947, iar şapte ani mai târziu el şi fratele vitreg Herbert – Harald era singurul copil rămas în viaţă din primul mariaj al Magdei Goebbels – avea să moştenească imperiul industrial construit de tatăl său, Guenther Quandt. Fraţii au preluat afacerea, care produsese arme de foc Mauser şi rachete anti-aeriene pentru maşina de război al celui de-Al Treilea Reich. Cel mai valoros activ al lor au devenit participaţiile deţinute la constructorii auto Bayerische Motoren Werke (BMW) şi Daimler.

Departe de ochii lumii

Fratele vitreg a murit demult, dar moştenirea lor a rezistat timpului. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, în vârstă de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, sunt cunoscuţi publicului drept cei mai importanţi acţionari ai BMW. Fiicele miliardare ale lui Harald Quandt – Katarina Geller-Herr, 61 de ani, Gabriele Quandt, 60 de ani, Anette-Angelika May-Thies, 58 de ani, şi Colleen-Bettina Rosenblat-Mo, 50 de ani, au stat departe de ochii lumii.

Cele patru surori au moştenit aproximativ 1,5 miliarde de mărci germane (760 milioane de dolari) după moartea mamei lor, Inge, în 1978. Ele şi-au gestionat averea prin intermediul companiei de investiţii Harald Quandt Holding. Potrivit lui Fritz Becker, directorul executiv al entităţilor familiei, fetele au avut un câştig mediu anual de 7% din activele gestionate de companiei între 1981 şi 1996. De atunci, câştigul mediu a fost de 7,6%.

“Ne investim banii la nivel global şi cui i-ar păsa dacă este vorba despre un miliard de dolari, 500 de milioane sau trei miliarde de dolari?”, a spus Becker.

Împreună, cele patru surori – şi cei doi copii ai unei surori decedate – au o avere de cel puţin şase miliarde de dolari. Ele nu au apărut niciodată individual în vreun clasament al miliardarilor.

Creşterea averii familiei Quandt are aceeaşi traiectorie cu cea a luptei Germaniei din secolul trecut pentru dominaţia mondială.

Războiul, o afacere

Dar povestea a început în 1883, când Emil Quandt a achiziţionat o companie de textile deţinută de socrul său. Spre sfârşitul secolului, Emil şi-a cedat afacerea fiului său cel mare, Guenther. Tânărul Quandt a văzut o oportunitate în 1914 în eforturile de război. Uzinele sale, deja unul dintre cei mai mari producători de îmbrăcăminte din Germania, şi-au majorat de patru ori producţia anuală de uniforme pentru armată.

După înfrângerea Germaniei, patru ani mai târziu, Quandt a început să investească profitul obţinut în război. Mai întâi, în 1922, el a cumpărat participaţia majoritară la Accumulatoren-Fabrik, un producător de baterii din Haga. Apoi, după şase ani, Quandt a preluat Berlin-Karlsruher Industriewerken AG, un producător berlinez de maşini de cusut. Uzina, cândva cel mai mare furnizor de arme din Germania, a fost forţată să-şi schimbe activitatea din cauza acordurilor de dezarmare a Germaniei.

“Afacerile familiei Quandt au crescut în timpul Kaiserreich-ului, al Republicii de la Weimar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi, puternic, după acesta”, a spus Rudiger Jungbluth, autorul biografiei familiei Quandts, “Die Quandts”.

Legăturile naziste

În 1918, prima soţie a lui Guenther Quandt a murit, lăsându-i în grijă doi copii, Hellmut şi Herbert. Guenther s-a recăsătorit cu Magda Ritschel în 1921, iar singurul fiu al cuplului, Harald, s-a născut un an mai târziu. Hellmut a murit în 1927 din cauza unor complicaţii apărute în urma unei apendicite.

Quandt şi Magda au divorţat în 1929. Doi ani mai târziu, Magda s-a căsătorit cu Joseph Goebbels, membru al parlamentului german, titular al unei diplome de doctor în teatru şi şeful propagandei partidului nazist. După ce naziştii au ajuns la putere, în 1933, liderul lor, Adolf Hitler, l-a ales pe Goebbels ca ministru al propagandei pentru cel de-Al Treilea Reich.

Guenther Quandt a devenit membru al partidului în acelaşi an. Uzinele sale au ajuns furnizori strategici pentru efortul german de război, chiar dacă relaţia lui cu Goebbels s-a răcit.

“Erau rivali, dar nu a contat că Goebbels nu-l plăcea. El nu avea nicio influnenţă asupra talentului lui Quandt de a face bani”, a explicat profesorul de istorie Joachim Scholtyseck.

În 1937, Quandt a câştigat titlul de Wehrwirtschaftsfuehrer, nume dat membrilor unui grup elitist de oameni de afaceri implicaţi în efortul de război al Reich-ului. În timpul conflagraţiei, uzinele lui Quandt au produs baterii pentru submarinele nemţeşti şi pentru platformele de lansare ale rachetelor V-2, muniţie, rachete anti-aeriene şi arme de foc.

“Era unul dintre industrialiştii de top din cel de-Al Treilea Reich şi din timpul războiului, dar s-a ferit de atenţia publicului”, a spus Scholtyseck.

Din 1940 până în 1945, în fabricile familiei Quandt au lucrat forţat 50.000 de civili, prizonieri de război şi deţinuţi ai lagărelor de concentrare.

“Guenther Quandt nu avea o gândire de tip nazist, ci căuta să-şi extindă imperiul”, notează Jungbluth. Harald, fiul cel mic, s-a înrolat în armată în 1939, după invadarea Poloniei. În timpul războiului, Harald a fost repartizat în Grecia, Franţa şi Rusia. El a fost împuşcat şi făcut prizonier în Italia în 1944.

În timpul prizonieratului din Benghazi, Harald a primit o scrisoare de adio şi de la tatăl vitreg.

“Probabil vei rămâne singurul care să continuie tradiţia familiei noastre”, scria Goebbels. Harald a fost judecat ca “Mitlaeufer”, un adept al nazismului care nu s-a implicat în crimele regimului, şi nu a fost condamnat. Istoricii spun că tocmai faptul că s-a ferit de ochii publicului l-a salvat de Harald de închisoare.

sursa:zf.ro