Vă mai aduceţi aminte acele versuri din copilărie despre Omul Negru? Oare ce înseamnă? Şi ce se ascunde în spatele lor? Unde le-am învăţat şi ce simbolizau ele?
Omul Negru sau simbolismul celebrului bau-bau de care toţi ne speriam când eram mici ascunde mult mai multe decât am putea crede. Astfel, simbolismul acestuia se pare că e originar din Scoţia, dar dacă privim dincolo de ocean în SUA şi Asia de Sud Est putem observă că această creatură din folclor apare de nenumărate ori. Ea zgârie noaptea la ferestre sau apare că o ceaţă verde, nu are o descriere obişnuită căci fiecare popor şi-l închipuie altfel, fie bărbat ori femeie. El sperie copiii sau e piratul care atacă vasele de pe mare ale coloniştilor francezi. El apare şi în Brazilia şi Portugalia că un om care fură copii şi îi bagă într-un sac (Omul cu Sacul). El Coco este monstrul care îi va lua pe copiii care nu vor să adoarmă în ţările vorbitoare de limba spaniolă. Până şi în Bulgaria apare acest personaj care trăieşte în podurile caselor şi sperie copiii. În toate aceste cazuri, acest personaj sperie copiii care fac pozne sau lucruri urâte tocmai pentru a împiedică acest comportament. În cele mai multe locuri, Omul Negru este o altă denumire pentru Diavol.
În România şi Italia, Omul Negru este un călător fără chip, iar în Slovenia, “bavbav” este descris că un spirit fără formă. În Grecia şi Cipru el se ascunde sub pat, iar în Egipt vânează copiii care nu sunt cuminţi. “Buhmann” apare int ţările germanice şi este o creatură supranaturală sau chiar inumană şi care se ascunde în dulap. În Olanda, Omul Negru are gheare şi colţi şi închide în pivniţă copiii neascultători. Alte popoare folosesc aceste sperietori pentru că le aduc aminte de evenimente recurente transmise prin viu grai – invazii, hoarde barbare, războaie.
Este evident că simbolismul negrului variază în funcţie de epoci şi regiuni. Un veneţian din Renaştere sau un plantator din Virginia nu au despre acest lucru aceeaşi reprezentare că şi Leopold Sedar Senghor, din cea de-a două jumătate a secolului al XX-lea. Ceea ce se poate spune în această privinţa nu se referă decât la nişte date psihologice de natură istorică, precum şi la reziduurile lăsate de acestea în subconştientul occidentalilor.
Este însă important să se excludă din această tema orice judecată de valoare, pentru a se reţine numai interpretarea. Negrul se referă în reprezentările imaginative ale unei epoci, la o stare primitivă a omului în care ar predomină sălbăticia, dar şi devotamentul; impulsivitatea ucigaşă, dar şi bunătatea; în fond coexistenţa contrariilor neechilibrate într-o tensiune constanţa, dar manifestate printr-o succesiune bruscă.
Pe calea individualizării, Jung consideră negrul că partea sumbră a personalităţii, una dintre primele etape de străbătut. Albul ar fi, dimpotrivă, capătul unei dezvoltări în sensul perfecţiunii. În acest sens, el se apropie de concepţia alchimiştilor pentru care negritudinea marchează punctul de plecare al Transmutaţiei. Negrul ar indică faza iniţială a unei evoluţii regresive. Se poate de asemenea notă asimilarea negrului cu sălbaticul cel bun al lui Jean-Jacques Rousseau şi Bernardin de Saint-Pierre şi modă din secolul al XVIII-lea de a întreţine copii negri. Simbolismul lor ar putea în acest caz să se apropie, dar numai într-o anumită măsură , de cel al piticului sau bufonului.
O altă imagine a negrului a fost popularizată de celebrul român Colibă Unchiului Tom prin care acesta devine simbolul sclavului maltratat şi persecutat de către nişte stăpâni nemiloşi care îl exploatează, dar pe care el îi iartă din sentimente religioase. Inutil să subliniem aici cât rasism inconştient există în asemenea reprezentări, pe care însă observatorul nu poate totuşi să nu le înregistreze.
“Că o pasăre din aripi, Capul din urechi vibrează. El picioarele trudite Să-şi mai poarte n-are cum. Un om negru, Un om negru, Un om negru Vine şi pe pat s-aşează. Un om negru Nu mă lasă s-adorm noaptea nicidecum” – Serghei Esenin – “Omul Negru”.
Sursa: mythologica.ro