Agenţia americană de Securitate Naţională (NSA) poate avea acces la calculatoare, printr-un sistem de unde radio, dezvăluie cotidianul The New York Times, cu două zile înaintea unui discurs al preşedintelui Barack Obama privind programele secrete de supraveghere.
Potrivit cotidianului, Agenţia americană de Securitate Naţională a implantat în aproape 100.000 de calculatoare din întreaga lume un program care permite supravegherea acestor calculatoare, dar şi lansarea de atacuri cibernetice.

În majoritatea cazurilor, programul este implantat în urma accesului la reţelele informatice, adaugă The New York Times, care face referire al documente ale NSA. Cotidianul susţine că “NSA a folosit o tehnologie secretă care îi permite să intre în calculatoare şi să modifice datele, chiar dacă acestea nu sunt conectate la Internet”.

Tehnologia, pe care Agenţia americană de Securitate Naţională o foloseşte “cel puţin din 2008”, funcţionează cu ajutorul undelor radio, care “”pot fi transmise din mici circuite electronice sau din carduri USB instalate în secret în calculatoare”, adaugă The New York Times.

“În majoritatea cazurilor, sistemul care emite undele radio trebuie să fie instalat fizic de un spion, de fabricant sau de un utilizator”, mai afirmă cotidianul american.

Dezvăluirile intervin înaintea discursului aşteptat al preşedintelui Barack Obama privind reforma sistemului american de supraveghere a comunicaţiilor, după mai multe luni de dezbateri declanşate de dezvăluirile fostului consultant al NSA, Edward Snowden.

În decembrie anul trecut, experţii însărcinaţi de preşedintele Barack Obama au făcut o serie de recomandări în vederea reformării programelor de supraveghere ale serviciilor americane de informaţii, apreciind că NSA nu ar trebui să mai păstreze metadatele telefonice pe care le obţine şi că Washingtonul ar trebui să colaboreze mai bine pe această temă cu “aliaţii apropiaţi”.

 

Sursa: mediafax.ro