Într-un studiu care a fost publicat miercuri, ce se bazează pe un catalog al exoplanetelor descoperite de telescopul american Kepler, astronomii de la Centrul de astrofizică al Universităţii Harvard din Statele Unite afirmă că 6% dintre „piticele roşii” au în jurul lor planete cu mărimi comparabile cu cea a Terrei şi care sunt potenţial locuibile.

În condiţiile în care aceste „pitice roşii” reprezintă stelele cele mai numeroase din galaxia noastră, cea mai apropiată exoplanetă „soră a Terrei” s-ar afla la doar 13 ani-lumină (un an lumină are 9.460 miliarde de kilometri), afirmă oamenii de ştiinţă.

„Credeam că va trebui să explorăm distanţe vaste pentru a găsi o planetă ca Terra, dar acum am înţeles că o altă planeta ca Pământul se află probabil în vecinătatea noastră cosmică, aşteptând să fie descoperită”, a declarat Courtney Dressing, un astronom de la Universitatea Harvard, principalul autor al studiului.
În ciuda faptului că „piticele roşii” sunt mai mici şi mai puţin calde decât alte stele, inclusiv decât Soarele nostru, ele oferă condiţii propice pentru existenţa unor planete care să semene cu Terra, a explicat cercetătoarea americană.

O „pitică roşie” medie ajunge la doar o treime din mărimea Soarelui şi este de o mie de ori mai puţin strălucitoare. Niciuna dintre aceste stele nu este vizibilă de pe Pământ cu ochiul liber.
Cercetătorii americani au identificat 95 de planete care orbitează în jurul unor „pitice roşii” şi care ar putea fi locuibile. Însă doar trei dintre ele (6%) au temperaturi şi mărimi apropiate de cele ale Terrei.

„Acest fapt ne face să credem că de acum înainte va fi considerabil mai uşor decât credeam să căutăm forme de viaţă dincolo de Sistemul Solar”, afirmă David Charbonneau, coautor al studiului.
Cu toate acestea, o exoplanetă locuibilă aflată în jurul unei „pitice roşii” ar reprezenta o lume total diferită de a noastră.
Aceste planete sunt mai apropiate de stelele lor. Însă acest fapt nu ar împiedica existenţa vieţii, dacă planeta are o atmosferă suficient de groasă şi oceane adânci pentru a distribui căldura în jurul planetei.

În plus, întrucât „piticele roşii” au o existenţă mai îndelungată decât stelele precum Soarele, exoplanetele din jurul lor sunt mai bătrâne decât Terra, iar potenţiala viaţă de pe ele ar fi astfel mai veche.