Premiera care va fi prezentată la sfîrşitul acestei săptămîni pe scena mică a Teatrului „Luceafărul” este un spectacol realizat după celebra poveste a lui Hans Christian Andersen, Privighetoarea. Autorul danez a fost foarte apropiat de arta teatrului încă din copilărie, cînd şi-a construit un mic teatru de jucărie pentru care construia păpuşile, le costuma şi anima în scurte reprezentaţii. În adolescenţă, Andersen citea multe piese de teatru, preferatele sale fiind textele lui William Shakespeare.
În Povestea vieţii mele, mărturiseşte că memora integral piesele lui Shakespeare şi le recita folosindu-şi păpuşile de lemn drept actori. O vreme, a studiat chiar la şcoala de la Elsinor, localitatea unde se află castelul evocat în Hamlet. Scrierile pentru copii ale lui Andersen au intrat în patrimoniul universal, cele mai cunoscute fiind Mica sirenă, Hainele noi ale împăratului, Lebedele, Fetiţa cu chibrituri, Soldăţelul de plumb, Degeţica, Răţuşca cea urîtă, Privighetoarea.
Aceasta din urmă a fost tipărită în 1843 şi a fost inspirată de solista de operă Jenny Lind, supranumită „Privighetoarea Suedeză”, artistă de care Andersen era îndrăgostit. Basmul autorului danez a fost tradus în zeci de limbi, editat şi pus în scenă în diverse variante. Printre cele mai de succes este opera omonimă a lui Igor Stravinski (compusă în 1914) şi baletul realizat cu Serghei Diaghilev şi Baletele ruse, în scenografia pictorului francez Henri Matisse. În semn de recunoaştere a contribuţiei lui Andersen la spiritualitatea universală, 2 aprilie, ziua sa de naştere, este celebrată în întreaga lume ca  Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii.
La Teatrul „Luceafărul” din Iaşi, Privighetoarea apare acum pentru prima dată în repertoriu. Dramatizarea şi regia îi aparţin lui Constantin Brehnescu, care a transpus povestea într-o versiune cu marionete. Păpuşi cu fire, marionetele reprezintă cea mai dificilă manieră de expresie pentru actorii mînuitori, dar frumuseţea spectacoleleor de acest tip tocmai de aici vine. Scenografia spectacolului este semnată de Viorica Perju, iar muzica, de Radu ştefan. Din distribuţie fac parte Gabriela Andrei, Beatrice Volbea, Emanuel Florentin, Gabriel Lazăr, Radu Ştefan (mînuire), Liviu Smîntînică, Gabriela Andrei, Emanuel Florentin, Adrian Zavloschi, Cristian Gheorghiu, Ionuţ Gînju, Beatrice Volbea, Carmen Mihalache-Hăisan, Elena Zmuncilă, Toma Hogea (voci).
Opţiunea noastră repertorială urmăreşte îmbogăţirea şi diversificarea afişului permanent al teatrului, prezentarea unor titluri clasice, atrăgătoare pentru publicul de toate vîrstele. Aşa cum se menţiona într-o recenzie scrisă după ediţia princeps a volumului de Poveşti în sumarul căruia figura şi Privighetoarea, povestea aceasta li se adresează „bunicilor, părinţilor şi, în egală măsură, copiilor.” Întîmplările se petrec în îndepărtata şi exotica Chină, iar morala lor este că nu frumuseţea fizicăşi bogăţia contează întotdeauna, ci libertatea şi harul.