Crin Antonescu a fost numit, vineri, în fruntea Comisiei pentru revizuirea Constituţiei. Alături de preşedintele Senatului, din comisie mai fac parte Tudor Chiuariu, Petre Roman, Dan Motreanu, George Scutaru şi Alina Gorghiu.
„La Comisia pentru Revizuirea Constituţiei sunt eu, domnul Tudor Chiuariu şi patru deputaţi: Petre Roman, Dan Motreanu, George Scutaru şi Alina Gorghiu. Forumul constituţional se va constitui cât mai repede şi probabil luni vom declanşa toate procedurile. E un organism deshis, toate organizaţiile care vor să participe sunt binevenite”, a precizat, miercuri, Crin Antonescu.

Preşedintele PNL declarase, marţi, că discuţiile privind compatibilitatea sa cu un post de preşedinte al comisiei de revizuire a Constituţiei, în condiţiile în care nu este jurist, reprezintă „o falsă problemă”, precizând că revizuirea Legii fundamentale este „o lucrare politică” şi nu un act notarial.

Potrivit România TV,discuţiile din cadrul USL privind modificarea Constituţiei prevăd ca Parlamentul să rămână bicameral, cu 300 de deputaţi şi 84 de senatori. Camera Deputaţilor se va ocupa în continuare de legi, în timp ce Senatul va deveni Camera Regiunilor.

Noua Constituţie ar urma să limiteze atribuţiile preşedintelui României, în sensul ca acesta să nu mai poată să refuze un premier propus de o majoritate parlamentară sau să numească procurori, aşa cum se întâmplă în prezent. De asemenea, mandatul prezidenţial va rămâne de cinci ani.

În USL sunt voci care susţin că şi mandatul parlamentarilor ar trebui extins la o perioadă de 5 ani, dar cei mai mulţi vor în continuare mandate de patru ani.

Constituţia revizuită ar urma să conţină şi o nouă prevedere legată de Curtea Constituţională, conform căreia o decizie a acestui for ar putea fi răsturnată de o majoritate foarte mare în Parlament, dar nu s-a ajuns însă la un acord privind procentul de voturi care ar trebui întrunit.

Noua Constituţie va reglementa şi situaţia parlamentarilor traseişti, care vor trebui să plătească cu mandatul dacă vor alege să schimbe partidul cu care au intrat în Parlament.