Schimbarea opiniilor investitorilor referitor la perspectivele celor doua companii a condus la o reajustare surprinzatoare a valorii acestora, Google urcand de la circa o treime din valoarea Apple in urma cu sase luni la aproximativ doua treimi, 267 de miliarde de dolari, la sfarsitul sedintei bursiere de luni in SUA.

Capitalizarea Apple s-a situat sub pragul de 400 de miliarde de dolari pentru prima data in peste un an.

Compania care a revolutionat industria de telefonie mobila se afla de ceva vreme pe un trend descendent, iar situatia s-a inrautatit recent. Apple ar putea intra in Cartea Recordurilor negative, pentru cea mai mare pierdere inregistrata intr-o perioada de sase luni, lucru care i-a adus si retragerea titlului de cea mai valoroasa companie.
Multumita maiestriei tehnologice si abilitatii in afaceri a lui Steve Jobs, firma americana devenea in august 2011 cea mai valoroasa companie la nivel mondial, depasindu-i pe gigantii petrolieri de la Exxon Mobil. Dupa acest succes, Apple si-a continuat marsul triumfant, stabilind un record absolut de capitalizare a pietei, cu 660 miliarde de dolari, in septembrie 2012. O astfel de crestere, de peste 320 de miliarde in aproximativ un an, nu se mai vazuse niciodata in lumea financiara.
Dar, in urma unei serii de greseli si a competitiei acerbe, lucrurile s-au schimbat dramatic. Apple a raportat o pierdere de 265 miliarde de dolari in ultima jumatate de an, iar valoarea actiunilor a scazut cu 40% de la varful inregistrat in luna septembrie. Nivelul capitalizarii a devenit astfel cel mai scazut din ultimul an.
Prin comparatie, rivalii de la Google au atins in acelasi timp un maxim istoric cu 820 dolari per actiune si o capitalizare a pietei de 270 de miliarde.

Potrivit Financial Times, investitorii incep sa resimta diferenta si sa bata in retragere in sprijinul acordat Apple.
Printre greselile facute de compania americana, se numara esecul serviciului de navigare si al hartilor pe care Apple a vrut sa le dezvolte intern. De fapt, se poate spune ca lupta contra sistemului Android si a hartilor Google sunt ceea ce au adus Apple in situatia in care este acum. Mai mult, oficialii Google au declarat ca au reusit sa contracareze trendul de scadere a castigurilor venite din publicitatea de pe motorul de cautare, odata cu trecerea pe telefoane mobile. Acesta, cat si alti indicatori ai perioadei extrem de favorabile prin care trece Google, au inlaturat ingrijorarile existente pana acum pe Wall Street, sporind increderea investitorilor.
Se stie ca smartphone-urile cu sistem de operare Android au castigat cota de piata pe cheltuiala Apple, iar Samsung este pe cale sa isi lanseze luna aceasta noul varf de lance din domeniu, telefonul Galaxy S4.

Problemele par sa nu se mai sfarseasca pentru cei de la Apple.

Dupa ce au avut de a face cu o serie intreaga de procese privind patentele, in urma cu mai putin de o luna, unul dintre actionari a dat in judecata grupul, cerand gigantului din IT sa profite mai mult de rezervele financiare de care dispune.
Este un fel de mentalitate de criza. Oamenii care au trecut prin situatii critice, si Apple s-a confruntat cu cateva de-a lungul timpului, au impresia ca nu au niciodata suficiente rezerve“, a declarat David Einhorn, cel care a dat in judecata compania.
Opinia lui David Einhorn este impartasita si de miliardarul Warren Buffet. “As conduce afacerea in asa maniera incat sa-i creez o valoare cat mai mare in urmatorii zece ani. Nu poti conduce o afacere urmarind sa cresti zilnic pretul actiunilor. Cred ca Apple a facut o treaba buna construind valoarea brandului si a companiei, dar s-ar putea sa aiba totusi prea multi bani nefolositi”, e de parere seful Berkshire Hathaway.

IWatch ar putea fi mai profitabil pentru Apple decat televizoarele
IWatch, ceasul inteligent al Apple aflat inca in faza de proiectare, va avea unele dintre functiile iPhone si ipad si ar putea fi mai profitabil pentru companie decat televizoarele, relateaza Bloomberg. Industria mondiala a ceasurilor va genera in acest an vanzari de peste 60 de miliarde de dolari, estimeaza Oliver Chen, analist la Citigroup. Suma este mult mai mica decat cea provenita din televizoare, dar marjele brute sunt de circa 60%, de patru ori mai mari decat in al doilea caz, a aratat Anand Srinivasan, analist al Bloomberg.
Apple, cu un brand puternic si o retea de retail profitabila, intentioneaza sa se implice in industria ceasurilor, iar cererea din acest sector va compensa incetinirea altor segmente, precum cel al iPhone-urilor si iPad-urilor.

Poate fi o oportunitate de 6 miliarde de dolari pentru Apple, daca reuseste sa creeze ceva cu totul nou, cum a fost iPod, ceva ce cumparatorii nu stiu ca au nevoie“, a spus Chen.
Industria TV va genera in acest an vanzari de 119 miliarde de dolari, potrivit firmei de analiza a pietei IHS Electronics & Media. La marjele estimate de Chen, o cota de 10% a Apple pe fiecare din aceste doua piete ar genera un profit brut de 3,6 miliarde de dolari in cazul ceasurilor, cu mult peste cel de 1,79 miliarde de dolari in cazul televizoarelor.
Apple numara aproape 100 de designeri care lucreaza la un model de aparat de tipul ceasului de mana, care va dispune de unele dintre functiile performate in prezent de iPhone and Ipad, au declarat luna trecuta surse apropiate situatiei. Intre functiile avute in vedere se numara efectuarea de apeluri telefonice, identificarea apelantilor si servicii de harti, a spus una dintre surse. De asemenea, noul aparat va avea senzori pentru monitorizarea sanatatii, cum ar fi ritmul cardiac. Compania americana vrea sa lanseze ceasul cel mai devreme in acest an.
Apple a inregistrat cel putin 79 de patente care includ cuvantul “wrist” (incheietura mainii), inclusiv unul pentru un aparat cu ecran flexibil, alimentat cu energie cinetica. Incercarile anterioare ale unor companii pentru crearea de ceasuri inteligente nu au dus prea departe. Microsoft s-a asociat cu Citizen Watch si Fossil (FOSL) in 2003 pentru a construi produse care sa ofere informatii legate de trafic, rezultatele competitiilor sportive si informatii meteo, dar eforturile in aceasta directie au fost oprite in 2008. Momentul pare mai propice in prezent, utilizatorii fiind obisnuiti sa foloseasca in mod curent aplicatii mobile.

sursa:incont.ro