Ne-am obisnuit deja ca in ultima perioada sa gasim aceeasi persoana ocupand doua functii total diferite. Acum intrebarea este cat de bine poate imbina cele doua meserii si daca nu exista incompatibilitati. 

Un funționar public din Botoșani, economist la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), este preot în weekend la biserica din satul Baisa, comuna Mihai Eminescu. După programul de funcționar de opt ore, Vasile Lăzărescu schimbă costumul cu sutana și merge să se ocupe de parohia sa – „Sfântul Mucenic Gheorghe”. Nu e departe, la doar 10 kilometri de Botoșani, o distanță pe care o face în aproximativ 15 minute cu mașina.
Părintele Vasile s-ar fi obișnuit cu acest stil de viață, scrie Monitorul de Botoșani. Reprezentanții Bisericii spun că preoția nu intră în conflict cu celălalt serviciu, atât timp cât părintele reușește să le împace pe amândouă. Mai mult, înalții prelați din Botoșani îl caracterizează pe părintele Vasile ca fiind „un om dedicat preoției, foarte ascultător și devotat pentru biserică”.
Vasile Lăzărescu a ales mai întâi calculele și apoi cădelnița. A terminat prima dată Facultatea de Științe Economice și imediat a reușit să se angajeze ca economist. Apoi, la vârsta de 41 de ani, s-a decis să facă și Facultatea de Teologie, la Sibiu. După ce a fost hirotonisit, a primit o parohie în apropiere de Botoșani, la Baisa. Aici e cea mai mică comunitate de creștini, localitate numărând doar 24 de familii.
Acest caz nu este singular. La Hunedoara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean îmbracă straiele preoțești la sfârșitul săptămânii. Însă Bogdan Nițu este deocamdată doar preot onorific și nu are parohie, ci doar oficiază ocazional slujbe la Catedrala Episcopală din Deva.
„Sper să fiu util din ambele perspective, atât credincioşilor să le fiu util ca şi preot, dar şi ca poliţist în acelaşi timp pentru că uneori persoanele care vin la biserică nu vin doar pentru a se ruga, ci vin cu problemele pe care le au şi cărora încerc să le dau un răspuns. De asemenea şi colegilor mei poliţişti încerc să le dau anumite răspunsuri de natură spirituală, atât cât îmi permite funcţia pe care o îndeplinesc”, a declarat Bogdan Niţu pentru Gazeta de Dimineață.
De asemenea, în același județ, un preot de 35 de ani este și jurist la oficiul pentru proecția consumatorului, iar altul este și inginer silvic.
”Dacă citim în Sfânta Scriptură vom vedea că Sfântul Apostol Pavel îşi câştiga existenţa împletind foi de cort. Nu mi se pare a fi o problemă atâta timp cât activitatea pe care o desfăşoară în afara activităţii preoţeşti este o activitate onestă, cinstită”, a declarat Gabriel Miricescu, purtător de cuvânt Episcopia Deva, citat de Gazeta de Dimineață.

Sursa: libertatea.ro