Se pare ca atunci când sunteţi treaz, sunteţi alerţi la semnalele pe care corpul vi le trimite, indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative.

Însă organismul nu încetează să comunice cu dumneavoastră atunci când mergeţi la culcare. Prezentăm mai jos şase lucruri pe care somnul le dezvăluie despre starea dumneavoastră de sănătate, însoţite de informaţii utile specifice, care ar putea să vă ajute.

1. Nu puteţi să dormiţi pe spate

Dacă dormitul pe spate este dificil pentru dumneavoastră sau dacă, de fiecare dată când dormiţi pe spate, vă treziţi apoi pe o parte, ar putea exista o cauză ascunsă în spatele acestui fapt. Atunci când sunteţi lungit pe spate, apar o serie de schimbări fiziologice care ar putea să interfereze cu respiraţia. Sindromul rezistenţei căilor respiratorii superioare (Upper Airway Resistance Syndrome/ UARS) este un termen folosit pentru a descrie un grup de probleme de ordin fizic care cauzează congestie sau rezistenţă la nivelul nasului sau al gâtului, inhibând respiraţia în timpul somnului. Femeile în vârstă de peste 40 de ani sunt predispuse să dezvolte UARS. Potrivit unui studiu francez, realizat pe femei suferind de insomnie sau care dormeau insuficient, peste jumătate dintre ele prezentau întreruperi ale respiraţiei la nivelul căilor respiratorii superioare.

Indiciu surprinzător: Dacă aţi purtat aparat ortodontic sau un dispozitiv de lărgire a boltei palatine în copilărie sau în adolescenţă, acest fapt sugerează o structură facială îngustă. Persoanele cu maxilar şi bolta palatină înguste sunt cel mai predispuse la UARS.

2. Loviţi sau „furaţi” pătura

Nimic nu pare mai enervant ca un partener de viaţă care acaparează pătura sau vă loveşte (involuntar) în timpul somnului. Aţi putea însă să îl iertaţi dacă aţi şti că acea persoană nu poate să se abţină – vinovatul are o problemă involuntară, denumită tulburare periodică a mişcării membrelor (Periodic Limb Movement Disorder / PLMD). Persoanele cu PLMD se clatină, îşi aruncă braţele şi se mişcă foarte mult în pat pe durata întregii nopţi, iar apoi se simt obosite şi iritate în timpul zilei, pentru că nu au avut parte de un somn bun. PLMD este similar şi asociat cu sindromul picioarelor neliniştite, însă cei mai mulţi oameni suferinzi resimt o senzaţie de agitaţie şi de nelinişte la nivelul picioarelor şi dorinţa nestăpânită de la mişca şi atunci când sunt treji. Pe de altă parte, PLMD se declanşează după ce adormiţi, fără să fiţi conştient de existenţa sa. PLMD poate fi un efect secundar al unor medicamente, precum antihistaminice, antidepresive şi antipsihotice şi devine totodată mai frecvent odată cu vârsta.

Citeşte şi: Duşul zilnic şi opt ore de somn pe noapte sunt dăunătoare. Vezi care sunt cele „şapte păcate” pe care le facem în fiecare zi
Indiciu surprinzător: Vă treziţi cu o mână sau un picior atârnând peste marginea patului, iar pătura este pe jos. Sau poate că pătura este înfăşurată strâns în jurul corpului dumneavoastră, ca şi cum v-aţi fi răsucit de multe ori în ea. Dacă împărţiţi patul cu cineva, partenerul de cuplu vă va oferi mai multe indicii, cerându-vă adeseori să nu îl mai loviţi în somn şi să reveniţi în jumătatea voastră de pat.

3. Sforăiţi prea tare

Sforăitul reprezintă ceva mai mult decât o neplăcere majoră pentru partenerul dumneavoastră. Studiile au arătat că sforăitul – în special cel foarte zgomotos – este direct asociat cu accidentul vascular cerebral şi cu maladiile cardiovasculare, atât în calitate de cauză, cât şi de efect. În ultimii cinci ani, mai multe studii de amploare au descoperit că persoanele care sforăie zgmotos prezintă un risc mai mare de accident vascular cerebral şi de infarct decât populaţia generală. Într-un studiu realizat de curând la Henry Ford Hospital din Detroit, scanarea cu ultrasunete a dezvăluit faptul că persoanele care sforăie prezintă un risc mai mare de îngroşare a pereţilor arterelor carotide, cele două artere mari care transportă sânge oxigenat spre creier. Atunci când pereţii acestor artere se îngroaşă, acest semnal este considerat un precursor pentru ateroscleroză (întărirea pereţilor arterelor), o afecţiune care semnalează la rândul ei debutul unor maladii cardiovasculare.

Alte studii au descoperit că această relaţie cauză-efect funcţionează şi în sens invers: întărirea arterelor limitează cantitatea de oxigen din sânge, forţând astfel plămânii să lucreze mai intens. Apneea de somn, care merge mână în mână cu sforăitul, este cunoscută de multă vreme drept un semnal care semnalizează pericole pentru inimă şi vasele sangvine. Însă concluzia potrivit căreia sforăitul semnalează la rândul său existenţa unor probleme la nivelul arterelor este una nouă.

Indiciu surprinzător: Gura vă este adeseori uscată şi aveţi o respiraţie amară (sau ambele) atunci când vă treziţi. Ambele apar atunci când respiraţi pe gură, un fapt asociat cu sforăitul, întrucât plămânii încearcă să obţină aer pe altă cale decât pe nas.

4. Mergeţi la culcare cu picioarele reci, dar vă treziţi cu febră

„Dansaţi” cu termostatul şi cu păturile toată noaptea? Pentru femei, schimbările de temperatură din timpul somnului pot reprezenta unul dintre primele semne ale faptului că intraţi în perimenopauză, perioada de dinainte de menopauză, în timpul căreia fluctuaţiile hormonale scapă de sub control. Studii recente au arătat că femeile care au puseuri de fierbinţeală, transpiraţie nocturnă sau ambele se trezesc, în medie, între de patru ori şi de şase ori pe noapte.

Pe lângă menopauză, există şi alte probleme de sănătate care afectează termostatul de reglare a temperaturii corporale. Persoanele cu hipotiroidie tind să spună că le este frig tot timpul, întrucât metabolismul lor funcţionează cu încetinitorul, în timp ce persoanele cu hipertiroidie sau care au maladia Graves (un tip de hipetiroidie) au puseuri de fiebinţeală pentru că metabolismul lor funcţionează cu o viteză exagerată. Picioarele şi mâinile extrem de reci sunt un semn al sindromului Raynaud, o maladie a circulaţiei sangvine, caracterizată prin îngustarea vaselor de sânge din mâini, picioare şi uneori din nas, împiedicând astfel circulaţia normală a sângelui.

Indiciu surprinzător: Mâinile şi picioarele vă sunt foarte palide sau prea albe, dar devin de un roşu aprins în apă caldă (sindromul Raynaud) sau vă place să dormiţi cu şosete, dar trebuie să le daţi jos la jumătatea nopţii (hipotiroidie).

5. Nu reuşiţi să dormiţi toată noaptea

Dacă nu reuşiţi să aveţi un somn consistent pe timpul nopţii, o posibilă explicaţie ar fi aceea că există ceva care vă trezeşte. Aceasta este partea uşoară, totuşi – trebuie să vă daţi seama ce a cauzat acea interferenţă, înainte de a o transforma într-un mesaj către creier care să vă asigure un somn bun. Cea mai uzuală cauză este nocturia sau urinarea din timpul nopţii. Pe măsură ce îmbătrânim (sau pentru femei, după ce au copii), vezica devine mai sensibilă mai puţin capabilă să reţină urina acumulată, fără să trimită semnale senzoriale către creier. Nu ar trebui să fiţi conştienţi că aveţi această problemă? Nu neapărat! Multe persoane, în special în primele faze ale acestui sindrom, se trezesc doar pe jumătate de mai multe ori pe noapte înainte de a simţi nevoia urgentă şi definitivă de a merge la toaletă.

Indiciu surprinzător: Primul lucru pe care îl faceţi când vă treziţi de dimineaţă este să vă grăbiţi la toaletă. Odată ce vă treziţi pe deplin, sunteţi capabil să recunoaşteţi semnalele creierului care vă alertează în legătură cu presiunea la care este supusă vezica.

6. Vă treziţi cu o durere de cap

Dacă durerile de cap matinale vă deranjează mai des, ele sunt cel mai probabil dureri de cap cauzate de tensiunea de la nivelul gâtului. Cea mai simplă explicaţie vizează poziţia în care aţi dormit – folosiţi prea multe perne, iar acestea tensionează muşchii gâtului. Mai greu de recunoscut este strângerea din dinţi din timpul somnului, o formă de bruxism. Atunci când maxilarele sunt presate puternic timp de câteva ore, tensiunea din muşchi radiază în sus şi în jos, ducând la apariţia acestor dureri de cap cauzate de tensiunea musculară.

Indiciu surprinzător: Durerea de cap este concentrată în vârful sau pe o parte a capului sau este resimţită ca o menghină care vă strânge dintr-o parte. Acest tip de durere este asociată cu tensiunea musculară.