Sunt enigmatice, sunt inspăimântătoare şi sunt atât de bine închise în carcasa lor de mister încât, probabil, nu le vom dezvălui niciodată tainele. Ele sunt fenomenele a căror explicaţie nu a putut fi oferită până în prezent, şi asta in ciuda sutelor de experimente şi studii efectuate de oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii. Mai jos va prezentăm 10 dintre cele mai cunoscute astfel de bizare întâmplări…
10. Amfibieni vii închişi în piatră
În mod logic, este imposibil ca un organism viu, mai ales când implică o vertebrată, să poată supravieţui mii sau chiar milioane de ani – atât cât este nevoie pentru formarea unei roci – privat de oxigen, hrană şi apă, într-o carapace ermetică de piatră sau cărbune. O posibila explicaţie ar fi aceea conform căreia amfibienii îşi pot încetini funcţiile organismului atât de mult, încât să poată supravieţui luni de zile fără elementele necesare vieţii. În plus, aceiaşi amfibieni ar fi trebuit să pătrundă într-un anume tip de mal, capabil să se solidifice rapid, mai ales în contact cu o apă puternic mineralizată. Şi totuşi, nu toate cazurile întâlnite împlinesc aceste condiţii. Cert este că fenomenul este mult mai comun decât ne-am putea închipui…t documentate peste 90 de cazuri din toată lumea, în care amfibieni vii au fost descoperiţi în carcase ermetice de cărbune sau piatră. În peste 40 dintre ele a fost vorba de broaşte sau mormoloci. Cercetătorii care au documentat cazurile respective susţin că batracienii erau acoperiţi de mucus şi căpătasera o culoare albă a pielii, asta ca o reacţie a privării de lumină. Ceea ce este de-a dreptul şocant este faptul că animalele, odată intrate în contact cu aerul, au revenit la viaţă, chiar dacă pentru scurt timp. În majoritatea cazurilor, subiecţii au decedat în decurs de 24 – 72 de ore, deşi există menţiuni despre excepţii în care animalele au supravieţuit pe termen nelimitat.
9. Imaginile periferice surprinse de ochiul uman
Fenomenul a fost descris pentru prima dată în secolul al XVI-lea de către alchimistul Jackob Bohme, şi prezentat ca o capacitate a oamenilor de a surprinde figuri şi siluete enigmatice, asemenea unor umbre, cu colţul ochiului. Siluetele au, în cele mai multe cazuri, forme umane, întunecate, şi sunt foarte agile. Adevărul este că aproape fiecare persoană a trăit acest sentiment cel puţin o dată în viaţă, iar observaţiile de acest gen au fost însoţite de stări de nelinişte, fiori şi sentimentul că un lucru neobişnuit tocmai s-a întâmplat. Oamenii de ştiinţă au sugerat faptul ca astfel de senzaţii pot fi percepţii false sau halucinaţii de scurtă durată, dar nu au putut explica de ce acestea au loc.
Este posibil că, în încercarea sa de a reda realitatea, creierul uman să transmită informaţii false, prin prisma capacităţilor sale de analiză, şi astfel să apară asemenea senzaţii stranii. Nu puţine sunt vocile care susţin, însă, că oamenii au capacitatea de a descifra „realităţile” unei dimensiuni paralele. Cu secole în urmă, o opinie tributară superstiţiilor şi credinţelor vremii susţinea că silueta întunecată care apare uneori nu este altceva decât moartea, iar de aici şi până la apariţia unor interpretări care să susţină că aceeaşi siluetă este un mesager al cărui rol este acela de a transporta sufletul celor decedaţi în lumea de dincolo, un suflet rătăcit între dimensiuni sau un demon răuvoitor, nu a mai fost decât un pas. În realitate, nimeni nu poate explica de ce majoritatea oamenilor trăiesc asemenea senzaţii…
8. Urme imposibile
Atât arheologii, cât şi paleontologii sau chiar simplii amatori, au descoperit urme de dinozauri încrustate în piatră. Astfel de urme s-au format de-a lungul milioanelor sau zecilor de milioane de ani, după ce uriaşele animale ar fi călcat pe un sol moale care, cu timpul, s-a solidificat transformându-se în piatră. Nimic neobişnuit până acum cu privire la acest proces natural. Misterul apare odată cu descoperirea în mai multe site-uri arheologice a urmelor de dinozauri alături de… urme umane. Cel mai renumit sit este Paluxy, sit aflat în apropiere de Glen Rose, Texas, Statele Unite ale Americii. Aici, alături de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor se regăsesc urme cât se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le deţinem, este imposibil ca un om să fi trăit în perioada uriaşelor reptile dinozauriene. În fapt, oamenii au apărut acum circa 200.000 de ani, pe când ultimii dinozauri şi-au dat sfârşitul în urmă cu aproape 65 de milioane de ani. Şi totuşi, cum se pot explica astfel de urme? Ei bine, oamenii de ştiinţă nici nu vor să discute posibilitatea autenticităţii unei astfel de coexistente umano-dinozauriene. Ei consideră totul o farsă bine pusă la punct, şi asta în ciuda faptului că urme identice au fost descoperite şi în siturile de la Antelope Spring, Nevada şi Stinnet, Texas.
7. Oameni care dispar fără urmă
În fiecare colţ al lumii există oameni care dispar fără urmă în fiecare zi. Nu trebuie decât să încercaţi o simplă căutare pe internet pentru a vedea proporţiile acestui fenomen. Unii dintre cei dispăruti sunt găsiţi în cele din urmă, dar marea lor majoritate dispare pentru totdeauna. Nu la aceste persoane ne vom referi, însă, aici. Mult mai bizară este dispariţia oamenilor în faţa a zeci sau sute de martori. Există, în prezent, sute de mărturii cu privire la persoane care dispar, pur şi simplu, ca şi cum s-ar volatiliza în faţa unei audienţe. Nu există niciun motiv aparent al dispariţiei lor, cei mai mulţi erau mulţumiţi de viaţa pe care o duceau, aveau familii şi nici nu dădeau semnele unei depresii care să îi împingă către acte necugetate. Şi totuşi, fie că se aflau pe stradă, că făceau jogging în parc sau că lucrau pe câmp, oamenii au dispărut în faţa a cel puţin un martor. Tema a fost deja preluată de mai multe producţii hollywodiene dar oamenii de ştiinţă nu au putut oferi o explicaţie plauzibilă nici până în prezent…
6. Zgârieturile şi vânătăile care apar din senin
V-aţi trezit vreodată dimineaţa ca să observaţi că pe corp v-au apărut zgârieturi sau vânătăi fără o explicaţie prealabilă? Ei bine, atunci faceţi parte dintre sutele de milioane de oameni care au păţit acelaşi lucru. De fapt, sunt atât de multe cazuri de acest gen încât pe internet au apărut forumuri specializate în care oamenii postează fotografii cu rănile apărute din senin şi încearcă să le găsească o explicaţie plauzibilă. Cei mai mulţi dintre noi pun aceste răni pe seama întepăturilor de insecte, a unei reacţii alergice, a unor lovituri pe care nu le-au sesizat în timpul zilei sau pe seama mişcărilor necontrolate din timpul somnului. De cele mai multe ori, zgârieturile dispar după câteva ore sau zile, nu au complicaţii şi nu sunt luate în seamă. Şi totuşi, persoane care sufereau constant din cauza unor asemenea răni, au fost supuse unor teste repetate pentru a se afla cauza bizarului fenomen. Chiar dacă au dormit cu mănuşi de cauciuc, dacă întreaga casă a fost curăţată de insecte şi chiar dacă subiecţii în cauza nu prezentau alergii, rănile au continuat să apară. Este de notorietate cazul unei femei din Marea Britanie care a cerut să fie supravegheată în timpul somnului pentru a putea afla dacă îşi producea singura rănile. Nici de aceasta dată nu s-a putut oferi o explicaţie…
Medicii au înaintat ipoteza prezenţei unei boli a pielii, Pityriasis Rosea, dar aceasta interpretare nu şi-a găsit un fundament real. Evident, că nu putem accepta nici teoriile fantasmagorice cu privire la prezenţa demonilor, goblinilor sau a străvechilor incubus şi succubus despre care unii cred că ar fi autorii semnelor misterioase. Cert este că acestă, deşi extrem de des întalnite, rămân încă un mister pentru toţi cei care au încercat să le descifreze tainele.
5. Infrasunetele naturale
Infrasunetele sunt descrise ca orice frecvenţă audio mai joasă de 20Hz – frecvenţă ce poate fi percepută de urechea umană, Nu există niciun dubiu cu privire la existenţa lor. Mai mult, ele pot fi detectate şi chiar create cu ajutorul tehnologiei moderne. Pot călători pe distante uriaşe şi sunt, adeseori, asociate cu fenomene naturale precum erupţiile vulcanice sau cutremurele. Acesta poate fi şi motivul pentru care unele animale pot anticipa producerea unui asemenea dezastre naturale. Studiile au arătat, însă, că expunerea oamenilor la infrasunete poate duce la apariţia depresiei, fricii, anxietăţii şi a atacurilor de panică. Unii cercetători au avansat chiar ideea că frecvenţa de 19Hz este asociată, în general, cu fenomenele paranormale şi că poate duce la halucinaţii. Dacă sursa infrasunetelor este suficient de puternică, vibraţiile imprimate obiectelor pot lăsa senzaţia că acestea se mişcă singure şi chiar, în cazul celor de sticlă, acestea să se spargă. Chiar dacă infrasunetele au fost deja folosite ca arme psihologice, sau ca metode pentru a stimula mulţimile de oameni, studiile efectuate până în prezent nu au reuşit să explice originea lor şi nici efectele complete pe care le au asupra organismelor vii.
4. Luminile din Hessdalen
Fenomene stranii pentru cei mai mulţi dintre noi au loc zi de zi pe cer. Cele mai multe şi-au găsit deja o explicaţie ştiinţifică în timp ce altele sfidează, parcă, orice logică. Fenomenul la care ne vom referi astăzi a devenit cunoscut în Norvegia, în localitatea estică Hessdalen, acolo unde, încă din anii 1940, au început să îşi facă apariţia pe cer globuri luminoase care par a se aprinde în aer şi care durează doar câteva fracţiuni de secundă. Intensitatea lor a crescut simţitor în anii 1980, atât de mult încât se înregistrau chiar şi 20 de astfel de apariţii pe săptămână.
Chiar dacă numărul lor s-a redus în ultimii ani, globurile de foc sunt încă apariţii curente pe cerul Norvegiei şi asta în ciuda lipsei unei explicaţii plauzibile. Luminile se aseamănă cu nişte pungi de gaz care se aprind brusc în aer dar care durează mai mult decât o simplă scăpărare a unui chibrit sau a unei brichete. Zeci de teorii, plecând de la ipoteza unor portaluri extraterestre şi până la mult mai umanele gaze naturale sau încărcături electrice, au fost avansate, niciuna dintre ipoteze nereuşind să explice pe deplin cauza acestui fenomen. În fapt, fenomenul se aseamănă cu nu mai puţin misterioasele fulgere globulare, diferenţa fiind dată de faptul că luminile de la Hessdalen sunt mult mai lente şi durează mai mult decât fulgerele în cauză.
3. Alunecările prin timp
Conform marelui fizician din secolul XX, Albert Einstein, timpul nu este deloc atât de stabil pe cât îl cred cei mai mulţi dintre noi. Ca fiinţe umane, ne-am adaptat timpului şi ne-am stabilit programele zilnice în funcţie de timpul pe care îl cunoaştem, viaţa noastră este în întregime guvernată de timp dar … totuşi, există şi excepţii de la această regulă.
Evident, fenomenul la care ne vom referi nu a fost experimentat de cei mai mulţi dintre noi, dar mărturiile care să îi susţină existenţa nu sunt deloc puţine. Ca să fim mai exacţi, vom încerca sa explicăm pe scurt ceea ce se întâmplă. Aţi avut vreodată senzaţia că intrând într-un loc să nu recunoaşteti nimic din timpul vostru, ba mai mult, senzaţia pe care o trăiţi să fie aceea că va aflaţi cu ani sau poate chiar secole în urma? Unii asociază astfel de fenomene cu apariţiile fantomatice sau cu portaluri care să facă legătura între dimensiunile universului nostru.
În general, astfel de „vedenii” nu durează mai mult de câteva minute şi sunt considerate, în general, simple halucinaţii. Şi cu toate acestea, rapoartele care menţionează trăiri de acest gen sunt cât se poate de numeroase. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel trăit de britanicul Archie Carmichael, personaj care, în anul 1953, a intrat într-o cafenea, în satul Cotswold. Omul a fost şocat să observe că oamenii din cafenea erau îmbrăcaţi după o modă veche de cel puţin 100 de ani şi, mai mult, nimeni nu părea să îi observe prezenţa. Totul a durat câteva minute, până în momentul în care Archie Carmichael s-a trezit în braţele unui barman care chemase deja ambulanţa, îngrijorat de starea clientului său. Alte mărturii aflate în afara oricărui dubiu vorbesc despre armate fantomatice care traversează stravechi câmpuri de luptă, despre avioane de mult ieşite din uz care încă survolează cerul deasupra locaţiei unor vechi aeroporturi sau interioarele unor clădiri vechi de secole care, pentru câteva secunde, redevin ceea ce erau în urmă cu sute de ani. Deşi acceptate în lumea ştiinţifică, nici aceste fenomene nu au putut fi elucidate până în prezent.
2. Hiperpercepţia
Majoritatea oamenilor experimentează hiperpercepţia cel puţin o dată sau de două ori în viaţă. Asemănătoare cu senzaţia de deja vu, hiperpercepţia se deosebeşte de aceasta prin durata sa şi prin intensitatea trăirilor din acel moment. Ea poate fi definită prin cunoştinţele pe care o persoană şi le poate aminti în momentul contactului cu un loc sau un obiect cu care nu a avut niciodată de a face. În comparaţie cu senzaţia de deja-vu sau cu alunecările în timp, hiperpercepţia dă naştere unor stări care cresc gradual şi care duc uneori la apariţia unor amintiri extrem de clare despre întâmplări care nu au avut loc niciodată.
Nu de puţine ori s-a întâmplat că persoane care vizitau castele sau cetăţi să îşi amintească interioare pe care nu le văzuseră niciodată, statui care fuseseră mutate cu secole în urmă sau detalii care nu mai existau cu mult înainte ca persoanele în cauză să se nască. Chiar dacă nu au fost explicate de către oamenii de ştiinţă, stările de hiperpercepţie sunt acceptate şi, uneori, asociate cu fenomenul de clarviziune…
1.Senzatiile de deja-vu
Peste 70% din populaţia Terrei susţine că a experimentat, măcar o dată, un straniu sentiment de familiaritate faţă de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie total necunoscute. O vizită în premieră la un magazin în care totul pare deja cunoscut, o discuţie ce lasă impresia ca a mai avut loc, deşi ea nu s-a mai întâmplat niciodată, sau chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru prima oară, sunt doar câteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate normale, ale senzaţiei de deja vu.
Dat fiind faptul că senzaţiile de deja vu nu sunt anunţate de simptome şi nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de ştiinţă care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconştiente a memoriei de către creierul uman în faţa unor experiente traumatizante trăite la o vârstă fragedă. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioadă din secolul XX, până în momentul în care deja vu-ul a reintrat în atenţia oamenilor de ştiinţă.
Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de către cercetători este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii şi a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscută sub numele de atenţie distributivă sau teoria mesajelor subliminale. Într-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de ştiinţă, aceştia au prezentat unui grup de studenţi o serie de fotografii ale unor locaţii pe care nici unul dintre subiecţi nu le mai văzuse vreodată. Cu puţin timp înainte de începerea testelor, cercetătorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca în creierul unei persoane sa poată fi înregistrată imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta să fie conştientă), o parte dintre studenţii participanţi la experiment. Rezultatul a fost că persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat că au un straniu sentiment de familiaritate faţă de imaginile din fotografii, deşi acest lucru ar fi fost, în mod normal, imposibil.
Şi totuşi, în ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de ştiinţă recunosc faptul că teoriile emise în ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasele senzaţii. Probabil că tehnologia viitorului sau înţelegerea creierului uman poate duce la clarificarea totală a acestor fenomene. Până atunci, lupta dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă poate lăsa loc interpretărilor de orice fel.
Sursa: toptenz.net
