After school Iasi

Într-o perioadă în care educația trece prin grele încercări, proiectele educaționale ambițioase sunt cele care încurajează bunul mers al evoluției lumii, prin grija față de copii. Iașul stă bine la capitolul educație și are numeroase proiecte educaționale.

În acest articol ne-am îndreptat atenția către Centrul Educațional Navigator Academy. Acesta ne-a atras atenția, în primul rând prin designul futurist, chiar neconvențional pentru acest domeniu. Ce este sigur este ca odată intrat aici, ai tot vrea să rămâi, pentru mini-salină, sau pentru zonele de relaxare, sau pentru Gaming Garage, Planetariu, sau pentru activitățile creative din fiecare zi.

Concret, Navigator Academy este un proiect care are la bază programe educaționale (before/after/online school) dedicate copiilor din învățământul primar. În plus, oferă cursuri opționale de limbi străine (engleză/franceză/germană).

„- Ne desfășurăm activitatea pe toată durata anului, inclusiv pe perioada vacanțelor, oferind copiilor nenumărate programe și activități creative, după finalizarea temelor. Am ales un loc de toată povestea, exact lângă Parcul Copou, pe Bulevardul Carol I, nr. 50.

Navigator Academy este pe măsura așteptărilor părinților prin amenajările și serviciile premium oferite. Punem mereu siguranța pe primul loc, motiv pentru care am semnat un contract cu Iașisting, iar acum beneficiem de servicii de instructaj și monitorizare a echipei noastre.

Ne-am consultat cu designeri, arhitecți, ingineri, autorități pentru un rezultat măreț, cu multă tehnologie, zone de relaxare, gaming, mini salină, planetariu, scenă complet echipată pentru talent hunt, instrumente muzicale, zone de experimente, microscop, ateliere și multe alte activități interesante.

Pentru că ne gândim la navigatorii noștri, am lansat programul de educație “Copii sănătoși într-un mediu sănătos”, în parteneriat cu Fiterman Pharma, care include dispensere cu senzori cu gel dezinfectant și hidratant Hexisept” a declarat Ovidiu BIBER, CEO NAVIGATOR ACADEMY.

Centrul Educațional Navigator Academy este o întreprindere socială dezvoltată în cadrul proiectului ”Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” implementat de către ADV România prin cofinanțare din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Facebook: https://www.facebook.com/Navigator-Academy-Afterschool-Online-school-100652038550023

Detalii despre afterschool Navigator Academy gasiti pe site-ul lor https://navigator.academy

afterschool iasi

afterschool iasi