Vopseaua de par are marele avantaj ca iti permite sa-ti schimbi look-ul intr-un timp foarte scurt si cu minimum de efort. Pe de alta parte, mare ei dezavantaj este acela ca efectul ei dispare intr-un interval de timp destul de mic, lasandu-te cu un aspect neingrijit.
Mai jos sunt cateva sugestii prin care poti face vopseaua de par sa reziste mai mult:
1. Spala-ti parul mai rar
Chiar daca suna simplu, nu multa lume tine cont de aceasta sugestie. Spalarea parului presupune apa, caldura si substante chimice precum samponul, care contribuie, toate, la disparitia culorii. Foloseste apa calduta in locul apei fierbinti si cumpara-ti un sampon si un balsam care sa protejeze parul vopsit. Daca mergi la piscina foloseste mereu casca de dus, iar la sauna pune-ti un prosop pe cap.
2. Nu abuza de foehn/placa de par
Caldura excesiva contribuie la decolorarea parului, asa ca ar fi bine sa iti lasi parul sa se usuce natural si sa folosesti placa de intins parul sau foehn-ul doar in cazuri speciale.
3. Protejeaza-ti parul de soare
Chiar si culoarea naturala a parului tinde sa se decoloreze din cauza actiunii razelor de soare. Cand vine vorba despre vopsea, efectul este cu atat mai puternic. Alege sa porti palarii de soare vara si foloseste masti de protectie a parului de razele soloare.
4. Alege vopseaua potrivita
Intervalul de timp care se scurge intre vopsire si decolorare depinde de tipul de vopsea si de culoarea aleasa. Exista vopsea temporara (fara amoniac) si vopsea permanenta. De asemenea, culoarea aleasa afecteaza viteza decolorarii. Cu cat culoarea de par aleasa este mai aproape de cea naturala, cu atat va rezista mai mult. Daca vrei sa te vopsesti roscata, trebuie sa stii ca aceasta culoare este cea mai putin rezistenta.

Sursa: perfecte.ro