Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 21 ianuarie – 3 februarie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

În Moldova, primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri termice pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în intervalul 25 – 28 ianuarie, când pe parcursul nopţilor se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14…-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 22 – 24 ianuarie vor fi precipitaţii mixte, iar între 25 şi 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.