Crucea Rosie Romana lanseaza un apel umanitar de urgenta in sprijinul victimelor taifunului Haiyan care a devastat Filipine.
In data de 8 noiembrie a.c., cel mai mare taifun inregistrat pana acum a lovit regiunea centrala Visayas din Filipine, a provocat o tragedie umanitara de mari proportii. Palo si Tacloban, (capitala provinciei Leyte), pe insula cu acelasi nume, sunt printre orasele cele mai afectate de taifunul Haiyan. Se estimeaza ca au murit aproximativ 10 000 de oameni, insa distrugerea infrastructurii face dificila stabilirea rapida a daunelor si a numarului exact al victimelor.
Rapoartele de pana acum spun ca aproximativ 11,3 milioane de persoane din 40 de provincii au fost afectate de acest furtuna, iar acum se lupta sa supravietuiasca din cauza lipsei de hrana, adapost si apa potabila. Crucea Rosie Filipine in colaborare cu autoritatile nationale au luat masuri imediate pentru a asigura operatiunile de salvare si distribuirea de materiale de prima necesitate catre populatie.
Richard Gordon, directorul Crucii Rosii Filipine a declarat ca „Exista oameni morti peste tot, distrugeri enorme. Este un haos absolut, dar speram ca situatia se va imbunatati odata cu sosirea incetul cu incetul a necesitatilor de baza in toate domeniile.”
Pentru a sustine operatiunile de ajutorare imediata a victimelor acestui dezastru umanitar, Cruce Rosie Romana lanseaza Apelul umanitar de Urgenta „Ajutor pentru Filipine”. Campania consta in colectarea de fonduri online si direct, in conturile deschise special pentru acest apel.
Sumele colectate vor fi donate spre a fi utilizate de catre Cruce Rosie Filipine pentru sustinerea ajutorului de prima necesitate si se vor concentra pe adaposturi temporare, restabilirea furnizarii apei potabile si a facilitatilor sanitare, precum si oferirea de asistenta medicala si suport psihologic populatiei afectate.
Invitam pe toti cei care vor sa sprijine acest apel umanitar, companii, oameni de afaceri, organizatii guvernamentale si neguvernamentale, sa doneze bani in conturile Crucii Rosii Romane.
Filipine a fost lovita de mai multe dezastre in ultimele luni, inclusiv un cutremur de 7,2 magnitudine in Bohol si taifunuri si inundatii in Luzon.
Sursa: www.crucearosie.ro