Prima ediție Art in the Street la Iași a adunat sâmbătă, 28 septembrie, și duminică, 29 septembrie, pe Esplanda din apropierea Pieței Unirii mai bine de 5.000 de persoane, care au asistat la concerte, street dance, beatbox, recitaluri de poezie, desen, graffiti, teatru pentru copii și jonglerii cu foc. În total au avut loc peste 50 de reprezentanții de stradă susținute de peste 20 de artiști din Iași, Cluj și București.
Esplanada s-a transformat, pe parcursul celor două zile, nu doar într-o sală de spectacole și concerte aplaudate la scenă deschisă de public, ci și într-o galerie de artă, care a adăpostit 20 de lucrări ale mai multor fotografi ieșeni. Pe lângă repezentațiile stradale apreciate de ieșeni, aceștia s-au arătat încântați de posibilitatea de a admira Esplanada din loja la înălțime pusă la dispoziție de Raiffeisen Bank și de ocazia de își încerca talentul muzical la setul de tobe adus special pentru eveniment de Yamaha.
’’Ne bucurăm tare mult că am reușit să aducem Art in the Street la Iași. Mai mult, credem cu tărie că evenimentul nostru a reușit să își atingă scopul și anume activarea Esplanadei Unirii, dar și a artiștilor stradali ieșeni, și nu numai. A fost o adevărată plăcere să vedem primirea pe care am avut-o din partea orașului, dar și reacția publicului în cele două zile de eveniment. Sperăm ca de acum înainte străzile orașului să fie din ce în ce mai pline de artă și de evenimente precum Art in the Street’’, a declarat Denisa Dan, project manager Art in the Street Iași.
Printre invitații speciali care au participat la Art in the Street au fost Marú, Vizi, Lucia &Andrei do Radiohead, Lorenzo Heel și Teatrul Apetit. Alături de invitații speciali, la Art in the Street Iași au evoluat Oțet Light and Fire, Nomad Flames, Iulia Heleanu, Adam’s Nest, SPZ, Cosmin, Infusion, #spunecesimți, TANGERINE, George Pintilii, Quasar Dance Iași, PurAnima, Duo Jazz Gârlea, Trupa M.A.C., K-beat, Andrei Cristian, Introspect, Compania Andirino, Freehand Poe, Vlad Nedelcu.
’’Sunt destul de obișnuită să cânt pe stradă. Când studiam în Viena, ieșeam deseori cu chitara pe străzi, iar acest lucru era absolut firesc. Bine, acolo cântam muzică clasică, însă artiștii aveau această libertate de a se exprima prin muzica lor. În România, situația e puțin diferită, dar mă bucur că există evenimente ca Art in the Street, care le oferă artiștilor șansa de a ieși în stradă și de a se întâlni cu publicul lor într-un cadru atât de deschis, de lipsit de bariere’’, a spus Marú.
La rândul ei, Mihaela Loredana Gârlea, solistă a Duo Jazz Gârlea, s-a arătat încântată de participarea la acest eveniment: ’’La Art in the Street am simțit o energie cu totul specială, extrem de benefică unui Iași însetat de adevăr cultural și artistic. Toată nebunia frumoasă de pe scările dinspre Piața Unirii și până pe scări pe Independenței a fost extraordinară. Mulțumim!’’.
Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale, de promovare a tinerilor artiști stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor.