Ieșenii sunt așteptați în stradă, în 28-29 septembrie 2019, pentru a se bucura de momentele speciale oferite de cei peste 20 de artiști români care vor da viață primei ediții Art in the Street Iași. Muzica, dansul, teatrul, poezia, acrobațiile, beatboxul, jongleriile cu foc și multe alte activități vor anima timp de două zile Esplanada și în Piața Unirii Iași, din dorința de a da un nou înțeles spațiului public și de a crea întâlniri inedite între arta stradală și locuitorii orașului.
“Scopul Art in the Street este de a aduce un strop de culoare în locurile în care ajunge. Anul acesta evenimentul pleacă pentru prima dată din Cluj-Napoca și ajunge la Iași. Până în acest moment orașul ne-a primit cu brațele deschise: atât artiștii locali, cât și autoritățile și oamenii pe care i-am contactat au fost foarte deschiși să contribuie la ce înseamnă Art in the Street. Punem la cale un eveniment cu totul aparte, așa că invităm ieșenii să ni se alăture în număr mare și să-și privească orașul dintr-o perpectivă nouă“, a declarat Denisa Dan, project manager Art in the Street.
Cele peste 50 de reprezentații din programul Art in the Street Iași vor fi susținute de artiști precum Oțet Light and Fire, Nomad Flames, Iulia Heleanu, Adam’s Nest, SPZ, Cosmin, Infusion, #spunecesimți, TANGERINE, George Pintilii, Quasar Dance Iași, Vlad Mărculescu, PurAnima, Duo Jazz Gârlea, Trupa M.A.C., K-beat, Andrei Cristian, Introspect, Compania Andirino, Freehand Poe, invitații speciali ai acestei ediții fiind Marú, Vizi, Lucia &Andrei do Radiohead, Lorenzo Heel și Teatrul Apetit.
Sâmbătă, 28 septembrie, spectacolele vor începe la ora 16:00 și se vor încheia la ora 22:00, pe parcursul acestei zile ieșenii având ocazia nu doar de a urmări reprezentanțiile artiștilor stradali, ci de a se transforma ei înșiși în artiști. Astfel, cei care doresc vor putea susține propriul concert de pian sau tobe în Piața Unirii, pe instrumentele puse la dispoziție de Yamaha. Înscrierile se vor face la fața locului.
Duminică, 29 septembrie, în ziua dedicată cu precădere copiilor, vor avea loc spectacole de teatru ale Trupei Apetit și Companiei Andirino, Esplanada fiind colorată cu ’’Aventurile lui Habar n-am’’, ’’Micul Prinț’’ și “Aventuri cu Păcală” între orele 11:00 și 14:00. Pe parcursul celor două zile accesul la toate reprezentanțiile de artă stradală este liber.
După ce a compus muzică pentru diverși artiști din România, Marú și-a lansat primul single, The richest girl in town, în martie 2018. Cariera sa a început să prindă contur în urma experienței dobândite prin studiu, Marú aprofundând muzica populară și clasică încă de la șapte ani. A studiat la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, unde și-a dat și masteratul. Vocea cristalină și piesele de o sensibilitate specială i-au cucerit deja pe ascultătorii din întreaga țară și i-au adus invitații pe scenele marilor festivaluri din România.
Lucia și-a făcut debutul în 2012, cu o reinterpretare a piesei Silence (The MOOoD), versiune care a cucerit publicul YouTube, ajungând la peste 26.800.000 de vizualizări până în prezent. Calitățile ei muzicale s-au bucurat de aprecierea ascultătorilor de pretutindeni și i-au adus un contract cu agenția de management muzical Global Music Management, redenumită recent Global Records. Primul său album, Silence, a fost lansat în 2015, urmat de Samsara, în 2018. Stilul interpretativ al Luciei este adesea comparat cu cel al unor cântărețe renumite la nivel internațional, precum Regina Spektor sau Adele.
Echipa Teatrului Apetit este formată din actori profesioniști și amatori, cu o experiență în teatru de 15 ani. În acești ani, au susținut spectacole de teatru de animație și ateliere de teatru în școli, grădinițe, librării, biblioteci, dar și în cadrul unor evenimente precum TIFF (Filmul Internațional de Film Transilvania), Colors of Cluj sau ArtStreet Zilele Clujului.
Producător, compozitor și cântăreț, Vizi a învățat să cânte singur la chitară când avea 14 ani. De atunci, dorința de a explora cât mai multe zone muzicale l-a determinat să învețe și alte instrumente, alegând în cele din urmă basul ca instrument principal. De-a lungul timpului a cântat în diverse trupe, iar în 2012 a fost remarcat de juriul emisiunii Vocea României unde a obținut locul II, poziție care l-a lansat în rândul publicului larg.
Lorenzo Heel este un tânăr artist extrem de dedicat artei sale. Pasionat de modă, de felul în care un costum poate să definească personalitatea purtătorului său, a început să combine texturi și croieli încă din liceu, când își confecționa propriile haine. La 16 ani, a descoperit o altă dimensiune a costumului: cea teatrală. Experiența sa în Teatrul Masca și colaborările cu diferiți artiști din domeniu l-au ajutat să își contureze propria identitate artistică. Acum, dincolo de activitatea sa ca designer, Lorenzo este și performer, având nenumărate momente artistice pe picioroange, în costume fabuloase.
Art in the Street este un program de încurajare și dezvoltare a artei stradale, de promovare a tinerilor artiști stradali și de educare a comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor.
Prima ediție Art in the Street a avut loc în 23 aprilie 2016 sub numele Jazz in the Street și a reprezentat un real succes. De atunci, echipa Fapte a mai organizat câteva zeci de astfel de evenimente de o zi, două zile sau de doar câteva ore. În 2018, peste 17.000 de clujeni au luat parte la peste 80 de reprezentații în stradă, pe Bulevardul Eroilor și pe strada Bolyai, susținute de peste 100 de artiști din 35 de grupuri din țară și din străinătate. Anul acesta proiectul se desfășoară atât în Cluj, cât și în Iași.
Proiectul Art in the Street este un proiect Fapte, finanțat de Primăria și Consiliul Local Iași, Primăria și Consiliul Cluj-Napoca și susținut de Raiffeisen Bank.