Sud-africanul Oscar Pistorius, primul atlet paralimpic participant la Jocurile Olimpice, vara trecută, la Londra, şi-a împuşcat mortal prietena, joi dimineaţă, în locuinţa lui din Pretoria, posibil din greşeală, informează cotidianul Beeld.
Sportivul ar fi confundat-o cu un hoţ, dar împrejurările producerii incidentului sunt încă neclare.
Ediţia online a publicaţiei de limbă afrikaans a notat o declaraţie a unei poliţiste, Sarah Mcira, care a precizat că prietena lui Pistorius a fost lovită de gloanţe la cap şi la braţ, decedând pe loc.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat incidentul, dar nu a oferit identitatea persoanelor. „Un bărbat de 26 de ani a fost condus în arest pentru că ar fi împuşcat o femeie”, a declarat Katlego Mogale, care a adăugat că bărbatul va compărea în cursul zilei în faţa unui tribunal din Pretoria.
Victima, în vârstă de 30 de ani, a fost atinsă de patru gloanţe şi a decedat pe loc, a adăugat reprezentantul poliţiei. „Primele cercetări au relevat că persoana decedat ar fi prietena acuzatului”, a mai spus Katlego Mogale.
Oscar Pistorius s-a născut fără peronee, medicii fiind nevoiţi să îi amputeze ambele picioare când avea numai câteva luni. În prezent, sportivul poartă proteze din fibră de carbon şi concurează şi alături de sportivi fără handicap fizic. La JO de la Londra, el a reuşit să se califice în seriile semifinale ale probei de 400 de metri.