Fie că este făcută la filtru, fie că este făcută la ibric sau la espressor, majoritatea persoanelor nu pot să-și înceapă ziua fără energia oferită de cafea.
Dar de când a devenit această băutură așa importantă?
În trecut, cafeaua era considerată aliment, nu băutură. Triburile est-africane măcinau boabele crude și prin amestecarea cu grăsime animală, obțineau o pastă pe care o consumau, de regulă, războinicii. Începând cu anii 1000, situația s-a schimbat radical, cafeaua fiind folosită pe post de medicament. Boabele erau fierte și transformate într-o băutură numită qahwa. Începând cu anii 1512, era descoperită latura stimulatoare a cafelei, liderii musulmani fiind nevoiți să interzică consumul acesteia pentru musulmani.
În România, prima cafenea se deschide în București, în anul 1667.
Se cunosc 80 de tipuri de cafea, cea mai apreciată și cultivată fiind Arabica. Este apreciată pentru aroma pe care o are și datorită fineții gustului. Însă și cafeaua Robusta a ajuns destul de apreciată datorită gustului amar și puternic, de aceea este folosită în producția de cafea solubilă și în gama de cafea espresso.
Până a ajunge în ceștile noastre de cafea, aceasta trece prin mai multe procese de prelucrare. Procesarea boabelor se poate face prin două metode: umedă și uscată. Prin metoda umedă se obțin boabele spălate, purtând denumirea de “milds”. Prin metoda uscată de obține cafeaua naturală. A doua etapă de prelucrare o reprezintă prăjirea, denumită și torefiere. Prin acest proces termic, boabele de cafea trec de la culoarea verde la maro închis și devin mai aromate. Ultima etapă este măcinarea boabelor, care se face cu ajutorul unei râșnițe de cafea.
Un studiu realizat în anul 2014, arăta că, în lume, se serveau aproximativ 1,4 miliarde de căni de cafea pe zi. În prezent, cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial. În România, consumul anual de cafea este de circa 2 kg pe cap de locuitor.
În afară de faptul că îți oferă energia necesară pentru o zi încărcată, cafeaua are și alte avantaje. Substanțele antioxidante protejează celulele renale de radicalii de oxigen cancerigen. De asemenea, cafeaua este o băutură care nu conține calorii și completează substanțele minerale din corp precum fierul, potasiul, magneziul și manganul. Totodată, cafeina arde grăsimile din corp, deci poate duce la pierderea în greutate sau la menținerea ei la un anumit nivel.
Deși are multe beneficii pentru organism, cafeaua trebuie băută cu măsură deoarece excesul de cafeină poate duce la insomnii, anemie și la stări de neliniște și nervozitate.
Putem afirma faptul ca în zilele noastre cafeaua e mai mult decât o băutură, e un stil de viața, un instrument de socializare! Și nu în ultimul rând, parcă ideile bune vin mai repede la o cafea!
Autor: Chifani Diana
Sursa foto: Pexels