Ordonanţa Guvernului nr. 21/ 30 ianuarie 2002, privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, la Cap. I, secţiunea a 2-a, art. 8, prevede:
b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului;
p) amenajarea, potrivit planului urbanistic general şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport şi de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement.
Cum a implementat Primăria Iaşi prevederile OG 21/30 ian. 2002?
Plantaţia de pe versantul Cacainei, executată neprofesionist şi neîntreţinută are un procent de prindere apropiat de zero!
– Primăria a desfiinţat scuarul de 0,24 ha de pe str. Vasile Alecsandri, în anul 2008, care anual sechestra din atmosfera +/- izolată a terenului o cantitate de 1,5 tone dioxid de carbon şi elibera 1,1 tone O2, asigurând şi umbră pe timpul verii pentru localnici. Despre ce s-a plantat acolo în anul 2013 vom discuta cu alt prilej.
– A extras toţi castanii porceşti de pe str. Colonel Langa şi a plantat în loc tot castani, deşi Iaşul este un focar exterminabil pentru această specie, din cauza insectei Cameraria ohridela (molia minieră, care prosperă între cele două epiderme ale frunzei, dezvoltând 3-4 generaţii pe vară). Deocamdată, această insectă nu poate fi combătută şi nici nu are duşmani naturali. Toamna, frunzele de castan porcesc trebuie arse şi nu supuse compostării.
– Primăria n-a întreţinut în mod corespunzător principalele scuaruri din centrul oraşului. Scuarul de la Statuia Libertăţii (0,46 ha; vârsta 50 de ani) sechestrează anual abia 0,9 tone CO2 şi eliberează 0,7 tone O2, în timp ce o pădure de 50 de ani şi 0,46 ha sechestrează anual 1,8 tone CO2, iar aceeaşi suprafaţă de parc urban ar putea culege din atmosferă 3,2 tone CO2. Cam la fel stau lucrurile şi cu scuarul Teatrului Naţional (0,56 ha), care sechestrează doar 1,7 tone CO2/ an şi eliberează 1,2 tone O2/ an.
– Cea mai mare gafă a fost tăierea unui număr de 141 tei argintii de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în vârstă de 40… 50… 60 de ani.
Paguba ecoprotectivă de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt
Primăria a tăiat 141 de tei argintii, la vârsta medie de 50 de ani, cu un volum total de 47,235 mc, în care se afla stocată cantitatea de 11,572 tone de carbon. Precizia calculelor este de +/- 6%. La acea datăm teii argintii sechestrau anual 0,740 tone de CO2 şi eliberau în atmosfera locală 0,534 tone de O2.
Cei 141 de tei puteau reţine temporar pe frunze şi scoarţă 18 kg pulberi solide fine, cu diametrul sub 10 microni, cauzatoare de afecţiuni pulmonare, mai ales la copii.
Trecătorii de pe trotuare, vara, inspirau un aer încărcat cu fitoncide binefăcătoare omului, în concentraţie de 33% la diastanţa de 1 metru de arbore, de 11% la 2 metri, de 4% la 3 metri, de 1% la 4 metri şi 0,7 la distanţa de 5 metri faţă de arbore, totul depinzând de intensitatea vântului şi de viteza curenţilor verticali de convecţie a aerului. Aerul inspirat vara de trecători avea molecule de oxigen ionizate negativ, cu efect favorabil şi fizic şi psihic asupra omului.
La umbra teilor, temperatura era cu 3 până la 5 grade C mai coborâtă şi aerul mai umed cu 10%, datorită transpiraţiei plantelor. Teii mai contribuiau la atenuarea poluării fonice şi a poluării radioactive…
Pe ansamblu, ecoprotecţia umană asigurată acum, dar şi în perspectivă, de către salcâmul japonez-pendul este de 500 de ori mai mică decât era aceasta pe vremea teilor.
Cât costă repararea “parţială” a gafei, prin replantarea treilor pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt?
Este vorba despre o replantare cu puieţi/ tineret de 5 metri înălţime, în vârstă de 10 ani, care la început ar asigura o ecoprotecţie de 13,5 ori mai redusă, decât cea de la vârsta de 50 de ani. Am luat ca exemplu eliberarea de O2: la 10 ani=0,476 kg O2/ arbore/ an; la 50 de ani=3,547 kg O2/ arbore/ an.
Iată un extras de cheltuieli din Devizul analitic de replantare:
– extragerea manuală a celor 141 de arbuşti de Sophora = 4.304 lei
– refacerea gropilor de plantare (60 cm/ 80 cm) = 2.115 lei
– administrarea îngrăşămintelor în amestecul de de pământ = 6.485 lei
– achiziţionarea şi transportul celor 141 teişori = 29.502 lei
– plantarea puieţilor, tasare, prima udare etc. = 2.961 lei
– protejarea puieţilor cu corsete metalice = 705 lei
– alte lucrări = 5.823 lei
– cote obligatorii aplicate manoperei = 2.687 lei
– TVA (24%) = 13.100 lei
TOTAL REPLANTĂRI TEI PE B-DUL ŞTEFAN CEL MARE = 67.682 LEI
Replantarea celor 141 de tei se impune de la sine, din absolut toate punctele de vedere.