Cine n-a auzit cuvântul “şmecher” vehiculat pe străzile urbei de către diverse personaje dubioase, n-a prea ieşit din casă la viaţa lui. Astăzi, un şmecher este acel om care se descurcă în climatul vitreg al cartierelor rău-famate, este respectat sau are cunoştinţe avansate în ale hoţiei. Dar lucrurile n-au stat mereu aşa.

Cu câteva sute de ani în urmă, saşii sibieni întreţineau strânse relaţii comerciale cu oltenii de la sud de Carpaţi. Dădeau blănuri, bijuterii şi alte bunuri de lux la schimb pe vinul oltenesc, destul de apreciat pe atunci. Când păşeau în casa producătorului de vin, neguţătorii saşi erau întâmpinaţi cu multă ospitalitate şi serviţi cu bucate şi… vin din cel mai bun. Atât de mult şi de bun, că bieţii comercianţi se apţiguiau destul de bine până să vină vremea negocierii. Profitând de starea de ebrietate a germanilor, oltenii le vindeau la preţ mare vinul de cea mai proastă calitate, păcălindu-i pe aceştia. Aşa că într-o zi, Burgermeister-ul (primarul) de Sibiu i-a trimis pe negustorii săi cu ordine clare: unul dintre ei să nu bea, iar la vremea negocierii acesta să poarte tratativele, nu cei beţi.

Zis şi făcut, s-au pomenit nemţii în casa vânzătorului de vin, cu tradiţionala licoare sub nas şi au băut toţi cu excepţia aceluia. Când stăpânul casei a propus începerea discuţiei de afaceri, însă, negustorii ameţiţi au anunţat venirea celui apt de a face comerţ: “Hier kommt der Schmecker!”, adică, în traducere, “vine degustătorul!”. Misiunea sa era să discearnă între vinul bun pus pe masă de olteni şi vinul prost pe care urma să li-l dea sibienilor şi să obţină un preţ cât mai corect. Văzând că acest “şmecher” era singurul treaz dintre negustorii nemţi, oltenii au fost nevoiţi să-l trateze cu respect şi să negocieze cum se cuvenea. Iar de aici şi până la a considera orice om cu un anume avantaj intelectual bine pus în practică “şmecher” a mai fost doar un pas…