Acordăm o atenţie specială alimentaţiei deoarece, în sistemul medical multimilenar hindus Ayurveda (cuvânt sanskrit  se traduce prin “ştiinţă vieţii”), se crede că alimentaţia este o modalitate esenţială de evoluţie spirituală sau măcar de menţinere a sănătăţii.

”Suntem ceea ce mâncăm şi mâncăm ceea ce gândim” – iată o frază extrem de simplă care spune ceva despre noi şi prin care vă invit să vă analizaţi. Astfel veți putea obţine o înţelegere rapidă a caracterului şi o eventuală îmbunătăţire a vieţii, aplicând sugestiile obținute în urma analizei Semnului zodiacal sub care v-aţi născut.

Luna aceasta vom cerceta zodia Capricornului.

Simbolistica
În tradiţia chineză, Capricornul reprezintă Licornul sau Ki’Lin-ul de aur, fiinţă care dăinuie din timpurile imemoriale ale Creaţiei. El aparţine, alături de dragon, broască ţestoasă şi pasărea Pheonix, grupului celor patru animale mitice de la începutul Lumii. Conform acestei tradiţii, el are, într-adevăr, coadă de peste şi corp de capra, dar un singur corn în frunte, devenind astfel simbolul fertilităţii, dar şi al justiţiei universale.

Este guvernat de către planetă Saturn şi guvernează la rândul lui, din punct de vedere anatomic, depunerile de minerale din corp, oasele, dintîi, pielea şi unghiile, articulaţiile, genunchii. Tinde să inhibe funcţia secretoare a ficatului, sistemul digestiv și al nativilor, nefiind pregătit pentru asaltul alimentar al grăsimilor, maioneză şi, în egală măsură, ciocolată fiindu-le total contraindicate.
Recomandare: Dietă lor trebuie să includă alimente bogate în proteine (năut, ouă d e prepeliţă, ciuperci, soia, polen), precum şi alimente care cresc termogeneză (hrean, ghimbir, turmeric, seminţe de muştar), pentru a echilibra predispoziţia către o temperatura corporală scăzută. Întrucât devin foarte repede victime ale anxietăţii şi fricii, li se recomandă că, alături de proteine, dietă lor să includă săruri minerale şi vitamine care să le amplifice vitalitatea; salatele de crudităţi din rădăcinoase şi citricele sunt adevărate surse energetice pentru natură lor.

Sarea Semnului zodiacal Capricorn este fosfatul de calciu, care contribuie la creşterea oaselor şi la menţinerea structurii osoase a corpului. Alimentele care o furnizează organismului sunt: varză, sparanghelul, spanacul, lintea, fasolea, ţelină, migdalele, castraveţii, orzul, gălbenuşul de ou, grâul, căpşunile, smochinele, afinele şi prunele.

Plantele medicinale asociate acestui Semn sunt: arnică, pecetea lui Solomon, tătăneasă.
Metalul specific acestui Semn zodiacal este plumbul.

Un remediu general valabil pentru nativii fiecărei zodii este acela de purta pe mâna stânga, sub formă de brăţară spiralată, metalul corespunzător Semnului zodiacal natal, brăţară care constitue astfel un rezonator energetic cu sfera de forţă a planetei guvernatoare a Semnului.

Luna viitoare vom cerceta zodia Vărsătorului.

Sursa: suntsanatos.ro