În perioada 3-7 mai 2018 are loc, la Iași, EBEC Challenge România & Republica Moldova, care adună 10 echipe participante din 5 orașe universitare.
EBEC Challenge este un eveniment organizat la nivel european, care se adresează studenţilor pasionați de inginerie și care vor să dea viață unor idei ingenioase, atât din domeniul tehnic cât și din cel al marketing-ului sau al management-ului.
Scopul evenimentului este să aducă companiile mai aproape de studenți și împreună să găsească posibile soluții la problemele actuale ale comunității în care trăim.
Competiţia se desfășoară pe 2 secţiuni: Team Design şi Case Study.
La secțiunea Team Design, studenţii participanţi se întrec în găsirea celor mai inventive soluţii pentru a realiza un prototip din materiale neconvenţionale care să îndeplinescă anumite condiţii de rezistenţă, stabilitate şi mobilitate.
La proba Case Study, echipele concurează în găsirea soluţiilor unei probleme reale sau ipotetice, exersându-şi spiritul analitic, gândirea strategică, abilităţile de prezentare, strategiile de marketing şi lucrul în echipă.
Pe lângă zilele de lucru, participanții vor avea ocazia să participe la sesiunile de training soft-skills oferite de companiile partenere: Kaufland și Crilia.
Ediția de anul acesta se desfășoară cu sprijinul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași. La nivel național competiția se desfășoară pe două nivele: 5 runde locale și o rundă regională. La nivel internațional, ea este alcătuită în total de 78 de runde locale și 14 runde regionale.
Competiția este organizată de BEST, Board of European Students of Technology, care este o organizaţie apolitică, non-profit, aflată în permanentă dezvoltare încă din 1989, de când a fost fondată. Prezentă în 93 de universități tehnice din 33 de țări europene, BEST oferă oportunități de comunicare, cooperare și schimburi de experiență pentru toți studenții din Europa.
Pentru mai multe informații despre EBEC Challenge România & Republica Moldova puteți găsi accesând site-ul: ebec.ro/ sau pagina de Facebook: facebook.com/EBECRM/.