Dacă te-ai decis într-un final să te înscrii la o sală de sport, iată kit-ul de bază pe care trebuie să îl aibă orice sportivă pentru un antrenament sigur şi eficient. Nu trebuie să fie cine ştie ce brand, pentru că oricum se vor deteriora de la antrenamentele dese şi intense, nu? Important e să te simţi bine în ele, să nu coste o avere şi să fie ok pentru sănătatea şi comfortul tău.
Cum îmi aleg pantofii de sport?
În primul rând, adidaşii de la sală trebuie utilizaţi numai şi numai în acest scop, din motive igienice şi, bineînţeles, ca să nu se uzeze la fel de repede.
În general, pentru orele de Pilates sau antrenamentele statice, (cele de tonifiere, la care se execută exerciţii la saltea), cel mai indicat este să lucrezi în picioarele goale. Principiul barefoot training este unul foarte popular în toată lumea, şi se foloseşte pentru a stimula centrii nervoşi ai tălpilor şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de echilibrare a corpului, conducând la întărirea gleznelor şi a genunchilor şi la îmbunătăţirea posturii şi a circulaţiei.
Pentru clasele cardio (de tip TaeBO, Step Aerobic, Capoeira, Steel Combat, Steel Tonic, ReBound, etc), sunt indicaţi adidaşii de alergat, cu perniţe de aer, menite să atenueze impactul cu solul, ca să vă protejeze coloana, gleznele şi genunchii.
Bustiera, la control!
Noi femeile suntem obligate să purtăm bustiere de sport, pentru susţinere. Indiferent că este vorba de un antrenament cu greutăţi, aerobic, fitness sau de mărimea sânilor, bustiera nu trebuie să lipsească din kit-ul tău de sport.
Apa, înainte de toate
Cu 30min înainte de antrenament, bea 500ml de apă. Nu uita să ai lângă tine şi în timpul antrenamentului încă o botelcuţă de 0,5L din care să bei când îţi indică instructorul. Îţi mai trebuie un prosop, o pereche de colanţi şi un tricou de bumbac şi eşti gata de “atac”!
Spor la sport!