Muzeul Literaturii Române Iași a prelungit perioada de vizitare a expoziției de gravuri originale Rembrandt de la muzeul „Vasile Pogor”. Astfel, expoziția va putea fi vizitată până la data de 30 noiembrie.

Prezența în premieră a expoziției de gravuri originale Rembrandt la Iași a înregistrat un succes considerabil, cu ecouri în numeroase medii. Expoziția a fost vizitată, până acum, de un public numeros care a apreciat inițiativa Muzeului Literaturii Române Iași de a prezenta la Iași „Scenele biblice”, așa cum au fost ele imaginate de Rembrandt. De asemenea, campania neconvențională de promovare „Alege Rembrandt”, în derulare, a atras un număr mare de vizitatori.

Prin prelungirea perioadei de vizitare, organizatorii doresc să ofere șansa unui număr cât mai mare de vizitatori de a se bucura de expoziția care de obicei se regăsește în marile galerii ale lumii. Costul unui bilet pentru adulți este 20 lei, iar studenții și grupurile formate din mai mult de zece persoane beneficiază de reducere, prețul biletului fiind 15 lei. De asemenea, elevilor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități li se acordă reducere, biletul în acest caz fiind 10 lei.

Expoziția de gravuri originale Rembrandt cuprinde peste 70 de lucrări reprezentând „Scenele biblice” și poate fi vizitată la muzeul „Vasile Pogor” de marți până duminică, în intervalul orar 10-17:00. Mai multe detalii pot fi obținute la adresa www.muzeulliteraturiiasi.ro, precum și pe pagina de Facebook a MLR Iași.

 

Sursa: comunicatul de presa