Te rugăm să te prezinți în câteva cuvinte
CȚ: Sunt Cristina. Soție și mamă. M-am născut în Maramureș în apropiere de Sighetu-Marmației, loc unde am copilărit și am trăit anii adolescenței. Un loc de basm, de poveste cu munți, dealuri, păduri, râuri repezi de munte, oameni frumoși și buni la suflet. Orașul care m-a adoptat și unde sunt acasă de 15 ani, dacă este să iau în considerare și anii de facultate, este Iași.
Formarea mea de bază este economist, mai exact am terminat specializarea Statistică și Previziuni Economice, mi-a plăcut foare mult. De mai bine de 10 ani sunt consultant în domeniul fondurilor europene, scriu și implementez proiecte, iar aceasta este o activitate foarte provocatoare.
Înainte să rămân însărcinată am început să cochetez și cu domeniul hand-made și încet încet am prins un drag mare de creație și o dorință de exprimare prin artă, încât în mintea mea au început să încolțească diverse idei despre ateliere de creație. N-a fost decât un pas până la ideea unui magazin în care să fie puse la un loc materiale pentru artă și creație.
Spune-ne câteva lucruri despre afacerea ta. Cum a început totul?
CȚ: Totul a început în momenul în care am început să decorez diferite cutii din lemn pentru bjuterii, globuri pentru bradul de Crăciun și alte multe obiecte pe care le-am personalizat. Apoi, m-am gândit că mi-ar prinde bine să fiu ca un ajutor pentru ceilalți artizani, să pot aduce materiale din alte țări, materiale pe care le vedeam doar în tutoriale făcute de artizanii de peste hotare, iar noi nu aveam acces la ele.
Am început cu începutul, am căutat un nume potrivit pentru această activitate. După ce l-am găsit, am avut răbdare să se așeze bine de tot în inima și în mintea mea, apoi a luat formă.
Ce anume te-a determinat să intri în zona antreprenoriatului? Cum a fost parcursul tău în această zonă?
CȚ: Aș spune că mai întâi a ajuns dragostea pentru artă la mine și s-a dezvoltat sub formă de antreprenoriat. Nu am urmărit inițial acest lucru, a fost o pasiune care s-a dezvoltat și care cred că stă la baza oricărei forme de antreprenoriat.
Parcursul a fost cel de a crea întâi obiectele personalizate despre care povestisem mai sus, iar apoi de a crea magazinul online de materiale frumoase și utile pentru artizani sau oameni care vor să dăruiască un cadou cu o amprentă a viziunii și emoțiilor lor.
Următorul pas este să fie concretizat și într-un magazin fizic, în care să pot organiza ateliere de creație.
Care este motto-ul de la care pleci în viață și cum ți-a influențat el afacerea?
CȚ: Numele afacerii în sine poate constitui o parte a motto-ului, Haidihai, este un îndemn la exprimare și dăruire, iar dacă este să ne referim la un slogan al afacerii, acesta a devenit „lucrături și păstrături”.
Cum se îmbină viața ta personală cu cea profesională?
CȚ: Avem timp pentru toate, un echilibru și o măsură sănătoasă este necesar în tot ceea ce facem. Sunt prezentă în prezentul meu și dau 100% acolo unde sunt și în tot ceea ce fac. Atunci când am timp și mă joc cu Dimitrie, băiețelul meu, sunt acolo, în joacă și nu mă gândesc la trebuile care au rămas nefăcute.
Planificarea, strategiile și obiectivele mari împărțite în obiective mici mă ajută să fiu organizată și să am un plan de muncă. Și, sinceră să fiu, nu-i musai să fie perfect și toate să fie la timpul lor făcute. Am învățat lucrurile astea în timp, că nu-i nicio tragedie dacă nu sunt toate bifate așa cum îmi propun.
Las loc și lui Dumnezeu în viața mea, să le rânduiască și nu țin morțiș ca planurile mele să fie așa cum le vreau eu și când vreau.
Bunica mea avea o vorbă: “Niciodată nu a fost să nu fie cumva!” Deși eram mică și nu pricepeam ce vrea să spună, în timp mi-am dat seama că noaptea poate fi un sfetnic bun, și toate se rezolvă și se așează cu răbdare și încredere.
E drept că m-aș bucura ca ziua să aibă 48h, uneori să am mai multă energie însă mă bucur de toate așa cum vin. Mă bucur din plin de sprijinul moral și ajutorul soțului meu, cât și de întelegerea lui Dimitrie. Susținerea în familie este un lucru foarte important pentru mine.
Așadar, se îmbină viața profesională cu viața de familie, indiscutabil și invariabil. 😊
Ce te motivează cel mai mult în munca ta?
CȚ: Întotdeauna mi-a plăcut lucrul bine făcut și tare cred că omul sfințește locul. Mi-am dorit, am visat cu ochii închiși și cu ochii deschiși la acest magazin în care să adun tot ceea ce înseamnă materiale necesare pentru art&craft.
Hand made-ul sau mai bine zis lucru manual este așa, un fel de terapie pentru trup și suflet. Bucuria care izvorăște din lucrul făcut cu propriile mâini, se unește cu bucuria de a dărui sau de a crea un lucru personalizat. Să faci handmade este o adevărată binecuvântare!
Un artizan își concepe creațiile punând la un loc pasiune, creativitate, drag de frumos, strădania de a îmbina cele mai potrivite materiale, timpul personal și energia. Cele mai multe dintre lucrurile create nu rămân la artizani, ci pleacă spre persoane dragi sau sunt cumpărate de diferite persoane pentru persoanele lor dragi.
„Ceea ce se cumpară, se consumă. Ceea ce se dăruiește, se înmulțește” spunea Oana Pellea și tare-mi place acestă zicere.
Care este elementul definitoriu al afacerii tale și cum se diferențiază ea de firmele concurente?
CȚ: Elementul definitoriu este viziunea mea asupra afacerii, faptul că vin în sprijinul artizanilor cu produse deosebite și care îi ajută să aducă la viață creația.
Care sunt cele mai importante 3 resurse pe care le-ai investit în afacerea ta?
CȚ: Pasiune, timp și dragoste.
Ce rol ocupă promovarea în afacerea ta și cât ești dispusă să investești în campaniile de promovare?
CȚ: Cea mai bună promovare vine din rezultate, așa că mă bucur când oamenii care au deprins meșteșugul artei cu ajutorul meu își arată lumii produsele. Și, uneori, mai dedic și timp câte unui articol sau promoții, pentru că, până la urmă, acestea fac parte din orice afacere.
Însă știu că în mediul online, mai ales, promovarea este foarte importantă și există o preocupare permanentă pentru dezvoltare și conținut de calitate.
Care sunt cele mai mari realizări pe care consideri că le-ai atins până în momentul de față? (pe planul business-ului)
CȚ: Banii sunt importanți pentru orice și aș putea să enumăr realizări financiare sau praguri pe care le-am trecut în materie de număr de like-uri sau comenzi. Însă pentru mine cea mai mare realizare este accea că dintr-o pasiune am ajuns la un business și care, mai departe, aduce pasiune în mâinile artizanilor și în sufletele primitorilor de cadouri.
Care a fost cel mai mare obstacol pe care ai reușit să îl depășești și cum anume?
CȚ: Cred că cel mai mare obstacol a fost depășit și anume teama de a începe. Acum, fiecare pas făcut, îl fac cu mare bucurie.
Care crezi că ar trebui să fie punctele forte ale unei faceri pentru a rezista pe piața din România?
CȚ: Pentru a rezista este nevoie să continui să oferi ce ai oferit la început, ba chiar să te dezvolți și să nu faci rabat de la calitate.
Care crezi că sunt trăsăturile unui antreprenor de succes în România?
CȚ: Aici cred că este vorba despre valorile și principiile pe care le are fiecare, dar în mod clar, bucuria pentru ce faci și perseverența nu pot lipsi.
Ai avut un mentor în antreprenoriat?
CȚ: Nu aș spune că am avut un mentor, pentru mine antreprenoriatul a venit ca o activitate conexă, dar faptul că sunt economist la bază m-a ajutat să continui în tot ceea ce fac.
Crezi că există vreo diferență între o afacere condusă de un bărbat și cea condusă de o femeie?
CȚ: Nu, nu cred asta, avem modele de succes din ambele părți.
Dacă te-ai putea întoarce în timp ce schimbări ai face?
CȚ: Nu aș schimba nimic.
Nici măcar nopțile pierdute/investite în scrierea proiectelor nu le-aș vrea înapoi. Toate experiențele și etapele au fost necesare pentru a fi ceea ce sunt acum.
Îmi place identitatea verbală: Haidihai, îmi place sloganul: lucrături și păstrături, îmi place site-ul www.haidihai.ro, îmi place identitatea vizuală. Îmi place galbenul… îmi place tot. 😊
Am avut răbdare să fie toate potrivite și așezate și să fie în ton cu sufletul meu.
Ce sfaturi ai pentru un tânăr antreprenor aflat la început de drum?
CȚ: Să își urmeze visul.
Te vezi îmbătrânind în România sau îți dorești să îți duci visul mai departe în afara țării?
CȚ: Darurile realizate cu ajutorul produselor mele pot ajunge în orice colț de lume sau de suflet. Momentan sunt în România, restul se va așeza cum va ști mai bine.
Sunt aici și îmi doresc să fiu aici. Și cred cu tărie că putem face bine acolo unde suntem, cred că schimbarea începe cu noi și putem fi un exemplu de bune practici, cred că sunt oameni buni cu suflet frumos și mai cred că o piatră mică aruncată într-un lac poate genera unde mici de schimbare.
Unde te putem găsi?
Pe pagina de facebook și pe site-ul www.haidihai.ro.
Îți mulțumim pentru timpul acordat, Cristina!
Mult succes în tot ceea ce faci!