Ingrediente:

– 2 bucati de piept de pui dezosat
– Sare si piper
– 1 lingura de faina
– 1 lingura de ulei de masline
– 3 catei de usturoi
– Jumatate de kilogram de ciuperci champignon, taiate feliute
– Un sfert de cana de otet balsamic
– Jumatate de cana de supa de pui
– 1 frunza de dafin
– Jumatate de lingurita de cimbru
– 1 lingura de unt
– Crengute de cimbru pentru garnitura

In primul rand, asezoneaza carnea de pui cu sare si piper. Apoi, pe un platou intins, vei pune faina prin care vei trece feliile de piept de pui.

Intr-o tigaie, lasa uleiul la incins la foc mediu. Pune puiul in tigaie si lasa-l sa se rumeneasca pana cand va capata o culoare maronie. Adauga apoi usturoiul si ciupercile, amestecand continuu. Dupa 3 minute, adauga otetul balsamic, supa, frunza de dafin si cimbrul. Acopera tigaia si las-o la foc mediu timp de 10 minute, amestecand din cand in cand.

La final, aseaza puiul rumenit pe un platou si acopera-l cu folie de aluminiu, pentru a se pastra fierbinte. Lasa-l deoparte si ocupa-te de sosul pe care il vei obtine din ingredientele ramase in tigaie. Adauga untul, arunca frunza de dafin si lasa totul pe foc pret de 5 minute.

Scoate puiul din folia de aluminiu, aseaza-l in farfurie, adauga ciupercile, iar la final, toarna sosul. Pentru decor, aseaza si cateva crengute de cimbru!