Persoanele care fac cumpărături de cel puţin două ori pe săptămână trăiesc mai mult comparativ cu cele care evită shopping-ul, arată un studiu desfășurat pe 1850 de persoane cu vârste de peste 65 de ani, realizat de oamenii de ştiinţă de la “Institute of Population Health Sciences”, din Taiwan si publicat în “Journal of Epidemiology and Community Health”.

 

Cheia consta in aceea ca mersul la cumpărături este o activitate fizica ce creează plăcere si permite socializarea, susțin cercetătorii. Un cercetător britanic crede că rezultatele taiwanezilor au sens, din moment ce shopping-ul implică activitate psihică, interacţiune socială şi păstrarea activă a creierului.

În studiul publicat online, cercetătorii conduşi de Dr. Yu-Hung Chang de la Institutul Naţional de Cercetări în Domeniul Sănătăţii din Taiwan, a studiat 1850 de persoane cu vârste de peste 65 de ani care trăiesc independent, în propriile case.

Ei au descoperit că cei care merg la cumpărături în mod regulat trăiesc mai mult decât cei care merg o singură dată pe săptămână sau mai puţin. Aceștia admit faptul că shopping-ul poate fi un indicator pentru o condiție fizica bună, dar consideră şi ca mersul la cumpărături poate contribui la îmbunătăţirea sănătăţii.

17% din cei supuși studiului au făcut cumpărături in fiecare zi, 22% – intre 2 – 4 ori pe săptămână, 13% – o data pe săptămână si 48% – mult mai puțin decât ceilalți.

Concluzia este ca femeile care merg zilnic la cumpărături, 23%, trăiesc mai mult cu zece ani, pe când barbatii care fac acest lucru, 28%, au aceeași șansa de viața ca si femeile, scrie Telegraph.

Inca nu este foarte clar însa ce anume la shopping favorizează longevitatea: mișcarea sau plăcerea sublima de a cumpăra diverse lucruri. In orice caz, e un mod interesant de a-ti scuza impulsurile de consumator.