Vrei să calci pe urmele antreprenorilor care au schimbat lumea? S-a lansat cea de a șaptea ediție a Social Impact Award Romania, o competiție internațională care susține tinerii profesioniști, studenții și elevii care vor să devină antreprenori sociali. Tinerii care își doresc să schimbe probleme sociale curente într-un mod inovativ sunt așteptați să aplice până pe 15 mai. Și anul acesta, participanților li s-a pregătit un program educațional complex, premii în bani, spațiu de lucru și conectare, astfel încât ideile lor să se transforme în proiecte concrete.

Pe 17 aprilie, Social Impact Award vine în Iaşi. Echipa Social Impact Award organizează în parteneriat cu UNIFEST Iaşi un workshop de „Idea Generation”, la Universitatea de Inginerie Electrică Energetică şi Informatică Aplicată, sala Hurmuzescu, începând cu ora 18:00. În cadrul acestui atelier vom discuta despre ce este antreprenoriatul social şi cum funcţionează astfel de afaceri, de ce Social Impact Award şi cum pot să devină tinerii finalişti SIA 2018. Pagina evenimentului poate fi găsită la adresa următoare: https://www.facebook.com/events/159415814756262/ .

Acest workshop se adresează persoanelor care:
– Vor să descopere cum pot câștiga în cadrul SIA unul dintre cele 3 premii de 1500 €, mentorat, conectare, spațiu de lucru sau șansa de a participa la SIA International Summit din Tbilisi, Georgia şi o vizită de 3 zile la Academia Red Bull Amaphiko 2019, în Africa de Sud;
– Sunt în căutare de idei de proiecte prin care să creeze impact social;
– Vor să cunoască alți tineri care au interese similare;
– Vor să decopere instrumente utile în dezvoltarea și testarea ideilor lor.

După definitivarea workshop-urilor în țară și primirea aplicațiilor, juriul va selecta 15 idei de proiecte care vor intra într-o etapă de dezvoltare și incubare a ideilor pe parcursul verii.

Pe 3 octombrie, un juriu format din experți în antreprenoriat social va acorda 3 premii de 1500 de euro, la care se adaugă premiul de popularitate în valoare de 500 de euro, desemnat prin votul comunității. Câștigătorii vor primi și burse de participare la Social Impact Award International Summit, care va avea loc la începutul lunii noiembrie, la Tbilisi, Georgia.

Social Impact Award reprezintă, în primul rând, o nouă cale de carieră pentru tineri. Platforma de înscriere, disponibilă până pe 15 mai, este primul pas către o experiență de învățare completă, care își propune să transforme tineri cu potențial în antreprenorii de impact de mâine. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul Social Impact Award.

Despre Social Impact Award

Social Impact Award este o competiție de idei de afaceri sociale și un program educațional pentru tinerii care vor să producă o schimbare în societate într-un mod constructiv. Misiunea proiectului este promovarea antreprenoriatului social în rândul tinerilor la nivel european și nu numai. Astăzi, proiectul este prezent în 22 de țări din Europa, Africa și Asia.

Social Impact Award este organizat în România de către Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions și Universitatea Alternativă, cu susţinerea Enel Romania, BCR, Redbull Amaphiko şi Rompetrol.

Persoana de contact:
Corina Angelescu
Social Impact Award Romania Coordinator
corina.angelescu@universitateaalternativa.ro
+4 0743 096 875