La eveniment a participat premierul Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, episcopul Episcopiei Romano Catolice Petru Gherghel, Robert Negoiţă, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi judeţene, istorici.

Ponta şi Antonescu au fost huiduiţi, la Iaşi. Câteva persoane le-au strigat: „Hoţii! Hoţii!” – „Bandiţilor, hoţilor, la puşcărie!”

Discurs Victor Ponta:

„Vă rog şi vă propun tuturor celor prezenţi, tuturor celor care acum în oraşele şi satele României se gândesc la viitorul ţării, să încercăm să vorbim şi să gândim la Unire nu doar de 24 Ianuarie şi de 1 Decembrie, ci dacă se poate, în fiecare zi. Dacă se poate, în fiecare minut să ne gândim nu doar ce ţară am moştenit de la cei care au fost înaintea noastră, ci mai ales ce ţară ne dorim să construim acum şi ce ţară vrem să lăsăm celor care vin după noi.

În fiecare an, în 24 ianuarie, capitala României este Iaşiul, aşa cum de 1 Decembrie este Alba Iulia. Mă aflu aici, ca în fiecare an, pentru a duce un omagiu celor care în urmă cu mai mult de 150 de ani au avut curajul să ia decizii, au avut curajul să ne unească. Vreau să îi salut pe toţi cei care vin în fiecare an, indiferent de vreme bună, vreme rea, indiferent de cine se află, în mod absolut normal, temporar, aici pe scenă, tocmai a arăta că sunt români, tocmai pentru a arăta că se bucură atunci când vorbim de unire, atunci acţionăm ca nişte români uniţi.”

Discurs Crin Antonescu:

„Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de forţă, încredere, devotament, solidaritate şi poate cel mai bun lucru pe care îl avem de făcut în aceste zile festive (…) este să ne propunem ca în fiecare zi, chiar şi cu o mică parte din gândul nostru, din fapta noastră, oriunde ne aflăm, să mai facem încă o dată şi încă o dată unirea tuturor energiilor, speranţelor noastre.

Vă doresc puterea şi credinţa de a fi împreună toţi români întru cele care urmează. La mulţi ani, România puternică! La mulţi ani ieşeni!”

Discurs Gheorghe Nichita:

„Din 24 ianuarie 1859 ne-au rămas moştenire două datorii importante. Prima datorie pe care o avem este aceea de a aminti fiecărei generaţii cum s-a făcut Unirea Principatelor Române, cu ce sacrificii şi cum s-a clădit istoria de astăzi a ţării noastre. De aici solicitarea noastră repetată ca să se recunoască ziua de 24 ianuarie drept sărbătoare naţională oficială. Această recunoaştere este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul pe care-l merită. Românii trebuie să cunoască datele esenţiale din calendarul acestei naţiuni şi de aceea iniţiativa noastră este legitimă!

De aici porneşte cea de-a doua datorie a noastră, legământul nostru cu istoria: să avem grijă ca fiecare generaţie de astăzi, dar şi generaţiile care vor urma să apere idealurile şi să împlinească speranţele românilor. Să aibă mereu o viziune şi să lupte pentru ea, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri.

La 24 ianuarie 1859, unirea s-a înfăptuit pentru că oamenii care aveau puterea de decizie au ascultat şi vocea poporului şi i-au ascultat problemele. Avem nevoie de spiritul acelor vremuri. Avem nevoie de înţelepciunea acelor lideri politici. Avem nevoie de unitate.

Românii anului 1859 ne-au arătat că nimic nu este imposibil atâta vreme cât ai curaj şi crezi într-o idee, într-un ideal, într-un proiect. Sunt omul politic care vorbeşte din experienţa sa, din faptele sale şi vă spun cu toată convingerea că lumina nu poate veni doar de la Bucureşti. Pot să vă spun că dacă aş fi stat doar cu mâna întinsă la Bucureşti, nu reuşeam mare lucru, iar destinul Iaşului ar fi fost cu totul altul: un destin amar şi sărac! Am avut curajul să chem alături de mine pe toţi cei care doresc dezvoltarea Iaşului şi e un moment bun să le mulţumesc şi lor, din nou, cunoscuţi sau anonimi, pentru curajul de a-mi sta alături, mai ales în zilele grele de Opoziţie. Cu ajutorul vostru, chiar dacă a fost greu, chiar dacă ni s-au pus piedici, Iaşul nu a stat pe loc! Oraşul nostru este astăzi într-un proces dinamic de dezvoltare şi modernizare, cum nu s-a întâmplat niciodată după 1989. Pot spune ca Iaşul este un exemplu! Este un model care funcţionează şi care poate fi preluat.”