S-a întâmplat pe 7 decembrie!
Pe întâi decembrie, românii se adună pentru a sărbători Ziua Naţională. Pieţele publice ale marilor oraşe sunt pline, colorate de drapelurile naţionale, coroane de flori aşezate pe statuile eroilor de alte dăţi, predomină voia bună şi aparenta impresie de pace.
La câteva ore, între 3 şi 5 dimineaţa, localitatea Pungeşti din judeţul Vaslui devine împânzită de maşini şi jandarmi. Localnicii curioşi, cei care au ieşit din curţi, sunt bruscaţi şi agresaţi, forţaţi să se adăpostească-n case. Urmează utilaje, basculante şi excavatoare. După ce nu demult se retrăsese din zonă, compania Chevron, cea care a primit prin concesionare un teren şi aşa obţinut în mod suspect chiar de către primarul localităţii, acum înaintează cu proiectul de instalare a primei sonde explorative de extragere a gazelor de şist.
Accesul în zonă este interzis în ziua ce urmează. Ţăranii sunt disperaţi. Li se alătură și alți localnici, oameni din zona apropiată, protestarii, activişti împotriva acţiunii Chevron-ului. Libertatea presei este ignorată, iar interviurile se acordă în mod discret în zonă. Se conturează din ce în ce mai mult o atmosferă debusolantă, una de asediu, în care drepturi umane fundamentale sunt încălcate: cetăţeni agresaţi, cei mai curioşi şi vocali dintre ei săltaţi în dubele jandarmeriei. S-a terminat cu Ziua Românilor! Printre multele convorbiri telefonice, mesaje scandate, se distinge glasul speriat de bătrânică, ce se apropia dinspre uliţă: „Mi-au dat la cap, mi-au dat la cap…”. E o realitate care pare de necrezut românilor, de vreme ce televiziunile nu pot relata, nefiind la faţa locului sau neavând acces în zonă, însă presa liberă îşi face datoria prin reţelele de socializare.
Iarăşi pieţele publice sunt locaţie de întâlnire, pe parcursul următoarelor zile stabilindu-se drumuri spre Pungeşti, pentru a fi alături de localnici, pentru a le duce provizii, pentru a susţine tabăra de rezistenţă formată lângă terenul concesionat Chevronului. Chiar şi fără informare din presă, lumea este revoltată şi se pregăteşte în masă o deplasare de solidaritate în prima zi de weekend, de dimineaţă.
Sâmbăta, 7 decembrie, câteva mâini de ieşeni se pregătesc să-şi ofere sprijinul, la fel şi din alte oraşe. Câteva microbuze pleacă spre Vaslui sau direct spre Pungeşti. Traseul direct l-am urmat și noi, câțiva tineri din Iași, traseu înțesat de filtre rutiere – era de aşteptat! Pe drum, în glumă se menţionează de „mercenari”, iar curând se va descoperi că n-a fost departe de adevăr. Una dintre maşini este reţinută cu o oră din cauza filtrelor, fiind oprită chiar de două ori. Accesul spre Vaslui este mult încetinit, dar în jurul orei 11 ne reîntâlnim cu ieşenii în tabăra de rezistenţă din Pungeşti, vis-a-vis de terenul Chevron. Vocile lor se auzeau chiar de la jumătate de kilometru, acolo unde ne-au lăsat maşinile.
Utilajele sunt acolo, încă lucrează. Vreo sută-două de jandarmi sunt împânziţi de-a lungul drumului sau apără porţile şi gardul Chevron-ului care împrejmuiește în jur 20.000 de metri pătraţi. Pe cealaltă parte a străzii, aproximativ 500 de protestatari, scandează „Stop Chevron”, mesaje anti-Ponta, mesaje anti-jandarmerie,un grup eterogen de bătrâni, bărbați și femei, până și copii, tineri dintre care reușesc să recunosc pe unii cunoscuți, suntem toți acolo, toţi uniţi pentru aceeaşi cauză.
Tabăra noastră amărâtă, din corturi de pânză şi snopi – orice poate constitui un adăpost – se află pe teren privat, iar toată lumea este acolo cu acordul proprietarilor. Oameni veniţi de la sute de kilometri, pe timpul şi banul lor, revoltaţi de palma dată democraţiei în zilele trecute, sunt acum uniţi în solidaritate. Cluj, Bucureşti, Bihor… Cu adevărat impresionant, oameni a căror mână o strângi din respect autentic.
Drapeluri se flutură, pancarte, foi, cartoane cu mesaje anti-Chevron, lumea cântă sau scandează, preoţi şi credincioşi se roagă. Din ce în ce mai multă lume din oraşele ţării ajunge la tabăra de protestatari. Câteva televiziuni cu spinare au ajuns deja aici: Digi24, TVR chiar, ziarul Adevărul, France Press, dar şi o mulţime de fotografi individuali. Doar prima a reușit să transmită în direct.
Spiritele sunt încinse, localnicii sunt disperaţi. Scandează spre jandarmii din perimetrul Chevron, apropiindu-se de porţile acestuia. Înflăcărarea protestatarilor creşte, se începe să se tragă de garduri. Grilajele de sârmă şi pilonii puşi peste noapte ies incredibil de uşor din pământ sub forţa masei de oameni. Vocea mulţimii răsună revoltător din toate direcţiile. O energie incredibilă cuprinde protestatarii. Repet, pe garduri se urcă de la localnici, bărbaţi, copii, fete, până la bătrânei disperaţi. Jandarmeria stă sfioasă şi neputincioasă în faţa voinţei de nestăvilit a masei, iar gardul Chevron este culcat şi călcat în picioare. Din 600 de metri de gard, poate 50 de metri de la sfârşit mai rămân sus. Jandarmii filmează, şi din când în când, mai reuşesc în grup să prindă vreun protestatar mai departe de mulţime. Dar nu! Mulţimea nu-şi lasă semenii pe mâna jandarmilor. O unitate rar văzută între români. Dacă unul este prins, toţi cei din jur urmează să reacţionăm instant şi să-l scoatem dintre cei cu uniforme, pe scandări de „Fără violenţă! Fără violenţă!”. Simt cu adevărat că mă aflu între oameni, dacă până atunci n-aş fi fost deja convins că nu-i doar o luptă ecologică, acum cu siguranţă ştiu că lupta este pentru oamenii, pentru români ca noi, pentru noi.
Cele 20 de minute de frenezie şi adrenalină sunt retezate de imaginea descurajatoare din zare. Pe drum sosesc întăririle lor, dube, camioane şi autocare pline de jandarmi. Nu orice fel de jandarmi, ci cu scuturi şi căşti, cu bastoane şi spray-uri lacrimogene. Strada este acaparată uşor de sutele de scutieri, rezistenţa Pungeşti pierduse superioritatea numerică în acele momente. Şi dubele şi camioanele nu încetează să vină, pe sute de metri strada este plină de acestea. Drumul este blocat, iar accesul spre tabără, interzis. Chiar şi dealurile din jur sunt acum împânzite cu jandarmi, oricine încearcă s-ajungă înapoi, este întors din drum şi legitimat.
Lumea încearcă zadarnic să ţină strada. Tineri, fete curajoase, localnici iau loc pe asfalt şi stau uniţi pe poziţii. Mulţi dintre protestatarii cu iz de lider sunt înconjuraţi şi luaţi în dube. La fel de zadarnic se încearcă şi acum scăparea celor prinşi, dar acum se foloseşte forţa. Jandarmi imenşi blindaţi până peste cap, în grupuri de 4-5, iau pe sus pe cei ce se opun şi sunt aproape aruncaţi în dubele lor, iar acum mai nimeni nu mai poate face nimic.
Tabăra este înconjurată. Un lanţ de scutieri porneşte dintr-una din laturi şi începe să-mpingă tactic protestatarii descurajaţi şi intimidaţi. Cine se opune, este luat, de bună-voie sau cu forţa. În scurt timp, majoritatea este împinsă în afara perimetrului, după blocajele instalate de jandarmerie, acolo pe unde nu se mai poate trece înapoi, zona fiind acum declarată închisă pentru siguranţa publică.
Zvonuri se aud cum că cei ce aruncaseră primele pietre şi au dat imboldul protestatarilor de a se manifesta violent la adresa gardurilor, erau apoi văzuţi cu feţele neacoperite de bandane, fumând sau socializând cu jandarmii. Tactică ce a funcţionat şi a motivat aducerea de întăriri şi recurgerea la folosirea forţei de către cei în uniforme.
Acum perimetrul este total sub controlul jandarmeriei, protestatarii neavând alte opţiuni decât să se-ndrepte spre casă cu o victorie simbolică doar, impotriva unui gard, dar cu lupta pierdută pe moment, sau să-ncerce să rămână în localitate, găzduiţi de ţărani.
O noapte dură va fi urmat pentru cei rămaşi… Hărţuiţi, intimidaţi şi bruscaţi, luaţi în dube. Ne pare rău că nu putem rămâne, deşi veniserăm pregătiţi să stăm tot weekend-ul. Începe să ningă, vânt liber să bată în câmp deschis, trebuie să ne îndreptăm spre Iaşi, tot revoltaţi, dar şi mai motivaţi.
Pe măsură ce ne îndepărtăm, zăresc pe drum, localnicii, oameni simpli, cu suflet bun, în ochii cărora văd disperarea, care huiduiesc maşinile de jandarmerie de după garduri. Merg ruşinat mai departe fiindcă n-am reușit să-i ajutăm precum merită… Dar ei sunt recunoscători! Mergând pe marginea drumului, suntem claxonaţi în semn de solidaritate, suntem salutaţi cu „Uniţi, salvăm!” Oamenii simpli, ce-şi aduc vitele sau caii acasă, în locuinţele şi curţile lor modeste ce ne amintesc de bunicii noştri, ne zâmbesc şi le răspundem că nu sunt singuri, că suntem alături de ei, indiferent de unde, şi că nu ne vom opri aici!
Trăit și apoi relatat de Sorin Eduard. Mulțumim.
Sursa foto: romaniaultras.net
totb.ro