După ce v-am prezentat filosofia despre Bazarul Solidar, continuăm să observăm cu bucurie demersurile de responsabilizare comunitară, de facilizare a implicării active a ieșenilor prin donații, cumpărare de produse recondiționate.
Asociaţia Mai Bine va organiza constant la CUIB Bazarul Solidar, în ultima joi a fiecărei luni, iar astăzi, pentru că suntem în termen, vă anunțăm ediția specială de mărțișor a Bazarului Solidar astăzi, 27 februarie, unde veți putea găsi produsele expuse pentru vânzare, între orele 10.00 și 20.00.
„Continuăm și în luna Februarie cu același țel: sumele strânse din vânzarea lucrurilor de la bazar sunt pentru finanțarea unei tabere la mare și a unor ateliere de terapie prin artă și lucru manual pentru un grup de copii de la un centru de recuperare din Iași.
Punem astfel în practică unele din principiile de bază promovate de Asociaţia Mai Bine: consumul responsabil, reutilizarea produselor, implicare socială de care orice comunitate are nevoie.
Așadar vă așteptăm cu drag cu produsele noastre:
* lichidăm stocul de haine și accesorii de iarnă cu prețuri foarte mici
* hăinuțe pentru bebeluși
* accesorii foarte frumoase pentru cadouri de Martie”
Toate fondurile obţinute de pe urma Bazarului Solidar vor ajunge la un centru de recuperare a copiilor cu handicap mental sever din Iaşi pentru o tabără la mare pentru câţiva dintre ei și a unor ateliere de terapie prin artă și lucru manual.
Sursa: facebook