Classic Unlimited 2018, proiectul dedicat promovării muzicii clasice în spații speciale, a poposit aseară în birourile Thinslices din Iași, aici având loc cel de-al patrulea concert de pian din turneu. Timp de mai bine de o oră, tinerii prezenți la concert l-au putut asculta pe pianistul Bogdan Vaida interpretând piesele care alcătuiesc anul acesta repertoriul Classic Unlimited și care sunt compuse de Sergei Prokofiev, Johannes Brahms, Claude Debussy, Franz Schubert, George Enescu și Ciprian Pop.
„A fost o seară foarte faină și ne-am simțit foarte bine la Thinslices. Atmosfera a fost animată, cei prezenți au fost curioși să afle cât mai multe despre piesele din concert. Nu s-au sfiit să pună întrebări și să discute cu Bogdan în pauzele dintre piese, iar acest lucru ne-a plăcut foarte mult’’, a mărturisit Alin Vaida, directorul executiv Fapte, asociația care organizează turneul.
La fel ca și în celelalte concerte de până acum, în pauzele dintre piesele interpretate, pianistul Bogdan Vaida le-a împărtășit spectatorilor motivele pentru care a introdus în repertoriu bucățile muzicale respective, emoțiile pe care aceste piese i le creează, precum și lucruri mai puțin știute despre compozitorii acestora.
„Am avut parte de un public foarte tânăr, mult mai tânăr ca medie de vârstă decât la oricare din concertele de până acum. Ieșenii au fost foarte primitori, deschiși la dialog, interesați de muzica clasică, iar asta a creat o stare de bine pe tot parcursul concertului’’, a spus pianistul Bogdan Vaida.Următorul oraș pe harta turneului Classic Unlimited este Reghin, unde Bogdan Vaida va concerta în 10 noiembrie.
Vor urma mai apoi:
▪ 13 noiembrie – Târgu Mureș – Uzina Foto
▪ 15 noiembrie – București – Nod Makers
▪ 17 noiembrie – Brașov – Hubul Visssual
▪ 20 noiembrie – Cluj-Napoca – Salonul terapeutic Kinetomed
▪ 22 noiembrie – Petrila – Mina Petrila
Accesul la concertele din cadrul turneului Classic Unlimited este gratuit, dar persoanele prezente pot dona o sumă de susținere a turneului, în funcție de experiența pe care o are fiecare în cadrul concertului. Dat fiind locurile limitate la fiecare concert, participanții trebuie să-și rezerve din timp locul pe site-ul www.classicunlimited.ro.
Classic Unlimited a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, odată cu implicarea Asociației Fapte, proiectul a ajuns în România. „Mi-am dorit să fac un concert într-un spațiu lejer și prietenos, în care lumea să nu se simtă complexată, un loc care să nu oblige la o anumită ținută și care să nu impună prețuri mari la bilete”, a explicat Bogdan Vaida, care în ultimii trei ani a susținut peste 50 de concerte respectând aceste principii.
Site: classicunlimited.ro
Facebook: facebook.com/classiculimited.ro