După înscrierea celor nouă echipe de studenți pasionați de publicitate, Festivalul Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice – team ADventure trece la următoarea etapă, Conferința.

Menită să-i ajute pe studenți prin oferirea unor sfaturi de la specialiști din domeniu, de data aceasta, pe scenă vor urca Alecsandra ROMAN – strategic planner la Graffiti BBDO, Gabriel BRĂNESCU – copywriter și regizor de film și Florin MARE – managing partner la Boomerang. Astfel, toți împătimiții publicității pot să se bucure de o experiență unică prin posibilitatea raportării la profesioniști. Aceștia îi vor îndruma în demersurile lor, atât pentru acest concurs, cât și pentru o viitoare carieră în domeniu. Pentru cei care nu sunt înscriși în competiție, Conferința reprezintă o modalitate de a afla cât mai multe detalii din culisele publicității.

Clienții TE-ROX Prod Pașcani, Daria CD și Open Mind îi provoacă pe participanți să realizeze campanii de promovare cu diverse obiective de comunicare și de marketing. team ADventure le oferă studenților o simulare a unui job într-o agenție de publicitate deoarece ideile lor pot fi implementate, la final, de către parteneri. E o joacă pe bune, în care bugetul clientului va trebui folosit responsabil, iar obiectivele îndeplinite. Și acest lucru se concretizează datorită faptului că brief-urile primite sunt situații reale și actuale ale firmelor de pe piață economică.

Conferința va avea loc în data de 10 noiembrie, sala 502 – etajul 5, corp R, UAIC începând cu ora 10:00! Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de publicitate!

Sursa: comunicatul de presă