Este ştiut faptul că orice afecţiune a corpului fizic are şi anumite cauze subtile, profunde, mai precis porneşte de la anumite greşeli pe care respectivă fiinţă le-a făcut de-a lungul timpului şi care s-au concretizat sub formă acelei boli.
Boală trupului este de fapt rezultatul a ceva nepotrivit şi acumulat în profunzimile fiinţei. Ea porneşte de la un mod de a gândi, vorbi sau acţiona incorect, de la atitudini sau tendinţe greşite pe care le-am întreţinut o perioada mai mare sau mai mică de timp. Nimic nu se petrece în trup fără să existe un motiv mai adânc sau altfel spus o cauza subtilă de boală.
Deşi poate fi mai greu de acceptat şi chiar şi mai greu de simţit, mai ales atunci când eşti bolnav, totuşi orice afecţiune poate fi privită chiar că o formă de graţie a lui Dumnezeu deoarece prin intermediul ei ni se atrage atenţia ce avem de făcut că să ne reîntoarcem la starea naturală de echilibru şi armonie. O dată ce ne vindecăm de o boală fiinţă noastră este curăţată de impurităţi şi chiar sufletul ne este vindecat. Cumva, într-un mod poate mai neplăcut, boală şi suferinţă pe care ea o comportă ne face în sfârşit să renunţăm la ceea ne făcea rău.
De aceea e necesar că atunci când suntem bolnavi, să căutăm să înţelegem de ce a fost nevoie să ajungem în această situaţie şi ce lecţie avem de învăţat din ea, ce atitudine interioară trebuie să adoptăm pentru a ne vindecă mai uşor.
În primul rând e foarte important să înţelegem că prin intermediul bolii nu suntem pedepsiţi, ci doar puşi într-o situaţie în care e necesar să ne ajutăm singuri, oferindu-ni-se în acelaşi timp şi o motivaţie foarte convingătoare pentru a ne transformă şi a renunţă la greşeală. Dincolo de aspectele exterioare pe care o anumită afecţiune le cere de la noi de genul „fii atent ce şi cât mănânci”, „nu te enerva”, „purificaţi organismul”, există şi o stare mai profundă ce o putem simţi mai ales după ce vindecarea a început să apară. Această se concretizează prin ceva nou, ceva profund şi minunat ce renaşte în noi, o nouă atitudine faţă de viaţă, faţă de oameni, o stare de puritate, de lumina interioară, de bună dispoziţie, de maturitate şi chiar de credinţă reîntărită în Dumnezeu Tatăl. Aceste stări sunt întotdeauna în strânsă legătură cu lecţia tainică pe care boală ne-a făcut să o învăţăm.
Pentru a grăbi vindecarea este însă mult mai bine să avem o stare de acceptare şi înţelegere superioară a ceea ce ni se petrece că fiind ceva necesar şi chiar util, decât să ne plângem de milă şi să avem impresia că o nedreptate s-a abătut asupra noastră. Această atitudine pozitivă, de încredere în noi şi în Dumnezeu Tatăl precum şi în puterea tainică a remediilor naturale, adecvate, pe care le folosim, va face că ceea ce e impur să fie mult mai repede eliminat iar vindecarea deplină, armonia şi echilibrul să reapară cât mai curând.
Astfel vindecarea unei boli ne va aduce nu doar tămăduirea trupului ci şi a minţii şi chiar a sufletului.
Această este de fapt adevărată vindecare a oricărei boli.
Lector Costel Aioanei
Sursa:suntsanatos.ro