Google a avut in 2012 pentru prima oara in istoria sa venituri totale de peste 50 miliarde dolari, sefii companiei aratandu-se entuziasmati de rezultate. Anul trecut Google a parafat cea mai mare achizitie din istoria sa, platind 12,4 miliarde dolari pe Motorola Mobility. Numarul total de angajati este de peste 53.000.

Intreg anul 2012 a fost foarte bun pentru Google, insa mai ales ultimul trimestru a adus rezultate favorabile: venituri in crestere cu 36%, spre 14,4 miliarde dolari si profit in urcare cu 7%, pana spre 2,89 miliarde dolari.

Ultimul trimestru a fost caracterizat de CEO-ul companiei, Larry Page, ca fiind unul “solid”, iar pentru intreg anul s-a inreigistrat un record. “Am depasit pentru prima oara pragul de 50 miliarde dolari in ceea ce priveste venitul anual in 2012. Nu e deloc rau ca realizare in doar un deceniu si jumatate”, spune Larry Page

La final de 2012 numarul total de angajati era de 53.861, din care 37.544 la Google si restul la Motorola.