Cercetarea a avut în vedere un număr de 101.000 de asistente medicale din SUA, care au fost urmărite de-a lungul a trei decenii.
Chiar şi cele care fumau puţin sau moderat prezentau un risc de două ori mai mare de a muri subit din cauza unor probleme cardiace, în comparaţie cu cele care nu fumaseră niciodată.
Totuşi, în cazul celor care se lăseseră de fumat, acest risc scădea semnificativ în cursul a câţiva ani, după cum arată rezultatele publicate într-un jurnal al American Heart Association.
În cursul studiului, s-au înregistrat 315 decese subite datorate opririi neaşteptate – la o persoană aparent sănătoasă – a bătăilor inimii.
La oamenii cu vârsta de până la 35 de ani, acest lucru se datorează, de obicei, unor boli de inimă ereditare. Însă la persoanele de peste 35 de ani – aşa cum erau majoritatea asistentelor care au participat la studiu – poate fi un semn al bolii coronariene, când arterele cardiace sunt blocate de depozite de grăsime.
Dintre cele 315 decese subite înregistrate, 75 au avut loc în cazul unor persoane care fumau, alte 148 la femei care fumaseră cândva şi 128 la persoane care nu fumaseră niciodată.
După ce au analizat şi contribuţia altor factori de risc, precum hipertensiunea arterială, nivelul mare de colesterol şi antecedentele familiale de boli cardiace, autorii studiului – cercetători la Universitatea din Alberta, Canada – au constatat că femeile care fumau aveau un risc de a muri din această cauză de două ori mai ridicat decât celelate participante, chiar în cazul în care consumul lor de ţigări era mic sau moderat – între una şi 14 ţigări pe zi.
În schimb, renunţarea la fumat micşora mult riscul, iar cele care se lăsaseră de fumat prezentau, 20 de ani mai târziu, un risc identic cu cel al femeilor care nu fumaseră niciodată.
Acest studiu, spun autorii săi, arată cât de important este pentru femei să se lase de fumat, în cazul în care practică acest obicei (sau să nu se apuce). Toate femeile, nu numai cele care au fost diagnosticate cu o boală cardiacă, beneficiază de pe urma renunţării la fumat.
Deşi recunosc că renunţarea este dificilă, deoarece dependenţa de tututn este greu de depăşit, oamenii de ştiinţă îi încurajează pe fumători să ceară ajutor medical şi să facă tot posibilul pentru a se lăsa de fumat, deoarace este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru sănătatea inimii lor.